Teiuș: Pagube de 60.000 de lei, după ce acoperișul unui bloc de locuințe a fost cuprins de flăcări

Detașamentul de pompieri Aiud a intervenit vineri, la ora 17.00, pe strada Octavian Goga, din localitatea Teiuș, pentru stingerea unui incendiu izbucnit la acoperișul unui bloc de locuințe. Pompierii militari au acționat cu trei austospeciale de intervenție, o autoscară mecanică și o ambulanță SMURD, în cooperare cu Serviciul Voluntar pentru Situații de Urgență Teiuș. Ca urmare a acestui incendiu, au ars acoperișul și structura portantă a blocului (5 mc de lemn, 180 mp de tablă, 80 mp de fibră de sticlă), bitum pe o suprafață de aproximativ 260 mp. În incendiu au fost afectate de apă și două apartamente. S-au salvat şi protejat, în urma intervenţiei, bunuri materiale în valoare de aproximativ 500.000 lei, pierderile materiale fiind evaluate la aproximativ 60.000 lei. Cauza probabilă a acestui incendiu o reprezintă un foc deschis în spații deschise.

Despre Redacția ProAlba 46414 Articles
Contact: office@proalba.ro | 0740.430.128

Fii primul care comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată


*