“Sunteți de acord cu achiziționarea de către Municipiul Sebeș a unui laborator mobil pentru măsurarea și monitorizarea calității aerului din Unitatea Administrativ Teritorială Sebeș și suportarea din bugetul local al Municipiului Sebeș a cheltuielilor privind achiziționarea, funcționarea și utilizarea acestui laborator?”
Aceasta este întrebarea la care locuitorii din Sebeș sunt chemați să răspundă, duminică, 27 mai 2018, în cadrul referendumului care va fi organizat în municipiu.
26.213 este numărul alegătorilor cu drept de vot.
20 este numărul secțiilor de vot amplasate pe raza municipiului (amplasarea secțiilor de vot și străzile arondate acestora le găsiți aici)
07.00- 23.00 este intervalul orar în care sunt deschise secțiile de vot de pe raza municipiului.
De reținut!
-referendumul este valabil dacă la acesta participă cel puțin 30% din numărul persoanelor înscrise în listele electorale permanente.
-rezultatul referendumului este valid dacă opțiunile valabil exprimate reprezintă cel puțin 25% din cei înscriși pe listele electorale permanente.
Dreptul la vot se va exercita în baza actului de identitate aflat în termen de valabilitate. Cererile pentru eliberarea unor noi acte de identitate se depun la ghișeul Serviciului Public Comunitar Local de Evidenţă a Persoanelor din Sebeș, P-ța Primăriei, nr.1 şi vor fi însoţite de actele care dovedesc starea civilă a solicitantului (în original şi copie), dovada adresei de domiciliu (în original şi copie) şi dovada achitării contravalorii cărţii de identitate (7 lei).
Programul special de lucru cu publicul al S.P.C.L.E.P. Sebeș:
Sâmbătă 26.05.2018 8.00 – 16.00
Duminică 27.05.2018 8.00 – 21.00
„Prezența la referendum este importantă pentru validarea sa. Este dovada că suntem o comunitate care își cunoaște și își apără dreptul de a decide. Din drag de Sebeș, vă îndemn să participați la acest exercițiu de democrație locală.”, transmite primarul Sebeșului, Dorin Nistor.
REFERENDUM LOCAL
Privind consultarea cetățenilor Municipiului Sebeș
cu privire la achiziționarea unui laborator mobil în
vederea măsurării și monitorizării calității aerului
din Municipiul Sebeș

Fii primul care comentează