Moartea lui Adrian Ilie Bercuciu, tânărul înjunghiat mortal, miercuri, la Sebeș, în apropierea unui local din oraș, a îndurerat întreaga comunitate locală. Băiatul, de loc din comuna Pianu, se căsătorise la începutul lunii, în data de 6 mai, și nimeni nu bănuia că zilele îi vor fi curmate atât de repede. Adrian a murit la scurt timp după ce a fost lovit cu un cuțit , în zona inimii, de un bărbat de 37 de ani cu care, se pare, avea niște neînțelegeri mai vechi. Imediat după atacul mortal, agresorul s-a făcut nevăzut dar, câteva ore mai târziu, s-a predat poliției. De altfel, el a fost reținut iar în cursul zilei de joi va fi, cel mai probabil, arestat preventiv.
Împietrită de durere, soția lui Adrian a transmis un mesaj emoționant: ”Cu plecarea ta, am pierdut tot. Te rog să mă iei la tine, soțul meu drag… ”
Sute de mesaje de condoleanțe au fost și continuă să fie postate pe pagina de facebook pe care Adrian și soția lui o aveau împeună.
Dumnezeu să-l odihnească în pace!

Fii primul care comentează