Zlatna: Percheziții în cazul unui bărbat din oraș, suspectat de comiterea mai multor infracțiuni

Polițiștii specializați în combaterea infracționalității economico – financiare au percheziționat locuința administratorului unei societăți comerciale și sediul societății, pentru a ridica documentele de evidență contabilă pe care acesta a refuzat să le pună la dispoziția organelor de ancheta. Cercetările vizează fapte de delapidare și abuz în serviciu dar și de refuz nejustificat de a prezenta documentele legale, în scopul împiedicării verificărilor financiare. 

La data de 8 august 2019, polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalității Economice din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Alba, sprijiniți de polițiștii din Zlatna, sub coordonarea procurorilor din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Alba Iulia, au efectuat două percheziții la domiciliul unui bărbat din Zlatna și la sediul societății administrate de acesta.

Din cercetări a rezultat că, în perioada 2014-2018, bărbatul, având calitatea de administrator și asociat al unei societăți comerciale specializată în comerțul cu material lemnos, cu rea credință ar fi ascuns față de asociatul său și față de organele fiscale, situația economică reală a societății, refuzând sistematic să comunice și să pună la dispoziția  ANAF și a organelor de poliție informații și documente financiar-contabile aparținând societății. Totodată, acesta ar fi vândut diferite bunuri ce au aparținut societății, iar sumele de bani obținute din aceste vânzări le-ar fi folosit în interes personal, tranzacțiile nefiind evidențiate în actele contabile ori în alte documente legale a firmei. Din verificări a rezultat că, până la începutul anului 2017, bărbatul și-ar fi însușit, pe nedrept, suma de 159.000 lei. Cu ocazia perchezițiilor efectuate, polițiștii au ridicat documente de evidență contabilă, care vor fi supuse unei expertize economico – financiare. Față de bărbat, cercetările sunt continuate sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de  delapidare,  abuz în serviciu și refuz nejustificat de a prezenta documentele legale în scopul împiedicării verificărilor financiare.

Redacția ProAlba
Despre Redacția ProAlba 20205 Articles
E-mail: office@proalba.ro Telefon: 0740.430.128

Fii primul care comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată


*