Ziua Mondială a Spațiului, sărbătorită de elevii școlii inteligente din Ciugud

Elevii Școlii Gimnaziale din Ciugud, prima școală inteligentă din mediul rural din România, au sărbătorit Săptămâna Mondială a Spațiului, eveniment la care au aderat copii de la școli din peste 30 de județe ale țării care au trimis desene sugestive despre spațiul cosmic. Cele peste 1000 de desene trimise de copiii din țară au fost expuse în sala de sport a școlii din Ciugud. În paralel unitatea de învățământ a găzduit și Simpozionul Național „Spațiul îți ghidează pașii”, proiect inițiat și coordonat de doamna profesor Cornelia Drașovean, cadru didactic titular al școlii din Ciugud. În cadrul acestuia elevii de la școala din Ciugud dar și de la alte școli prietene din zonă au aflat informații importante despre spațiul cosmic, despre proiectele de descoperire și cercetare a spațiului și au vizitat expoziția cu lucrările colegilor lor din întreaga țară. Grăitoare sunt reacțiile copiilor care au văzut expoziția de lucrări :

„N-am văzut în viața mea o sală așa colorata!” (Alexandru, clasa a V-a)

„Toate desenele sunt cele mai drăguțe! Ever!” (Daria, clasa a III-a)

„Avem desene câte vrem!” (Lucian, clasa a III-a)

„Mi se pare extraordinar!” (Ștefan, clasa a I)

„Am văzut copii cu creații pline de sclipici!” (Ioan, clasa I)

„Atâția copii care au făcut atâtea desene impresionante!” (Călin, clasa a VI-a)

Săptămâna Mondială a Spațiului (WSW) este cel mai mare eveniment public din lume dedicat celebrării spațiului cosmic și are loc anual în perioada 4 – 10 octombrie. Este o sărbătoare internațională a contribuției științei și tehnologiei spațiale la îmbunătățirea condiției umane. Săptămâna Mondială a Spațiului constă într-o multitudine de evenimente legate de spațiu, organizate de agenții spațiale, companii aerospațiale, școli, muzee sau cluburi de astronomie într-un interval de timp comun pentru a obține un impact mai mare în rândul publicului, prin sincronizare. Comitetul Asociației selectează în fiecare an o temă pentru Săptămâna Mondială a Spațiului pentru a oferi o atenție deosebită activităților și evenimentelor care au loc în peste 80 de țări în perioada 4-10 octombrie. Tema propusă pentru Săptămâna Mondială a Spațiului 2019 de către Organizația Națiunilor Unite este „The Moon: Gateway to the Stars – Luna: poarta către stele”.

***

Elevii din Ciugud învață într-o școală modernă, prima școală smart din mediul rural din România. Proiectul a presupus, pe lângă modernizarea clădirii, și implementare unor soluții inteligente pentru iluminat și climatizare. Sistemul permite ca în fiecare clasă iluminatul și climatizarea să se regleze în funcție de scenarii prestabilite sau cu ajutorul unor senzori. În cazul iluminatului senzorii aprind sau opresc lumina când sesizează prezența în clasă și o reglează apoi în funcție de lumina diurnă astfel încât să nu afecteze ochii copiilor. Chiar și băile au senzori de inundație care opresc rețeaua de apă dacă pe podea se sesizează o mare cantitate de apă. Proiectul școlii inteligente de la Ciugud nu se oprește aici deoarece urmează să fie achiziționate pe un proiect finanțat de OMV Petrom în cadrul competiției „Țara lui Andrei” table interactive, tablete și softuri educaționale. De asemenea în școală va fi realizată o platformă on-line care va conține catalog electronic dar va permite încărcarea și descărcarea unor materiale educaționale sau interacțiunea on-line profesor – părinte. Școala din Ciugud are în prezent aproximativ 120 de elevi în 9 clase, respectiv de la clasa pregătitoare până la clasa a VIII-a.

 

Redacția ProAlba
Despre Redacția ProAlba 19742 Articles
E-mail: office@proalba.ro Telefon: 0740.430.128

1 Comment

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată


*