Ziua copilului-ziua speranței

De ziua lor toți copiii merită o atenție deosebită, iar anul acesta USR Alba Iulia a demonstrat, din nou, că este alături de copii de ziua lor. Astfel, luni, 1 iunie, mai mulți membri ai USR Alba Iulia, alaturi de Gabriel Pleșa, candidatul USR-PLUS la Primăria Alba Iulia, s-au aflat în diverse zone ale orașului și au oferit baloane copiilor ieșiti la plimbare alături de părinții lor.

„Ziua copilului este ziua speranței, este ziua în care toți ne amintim să fim mai buni, mai visători, mai calzi. Împreună cu ai mei colegi am încercat să facem o mică bucurie copiilor, chiar dacă vremea nu a fost foarte însorită. Am profitat de ocazie pentru a ura «LA MULȚI ANI!» tuturor copiilor, mai ales că este bine să sărbătorim această zi în fiecare an și să ne bucurăm de ea ca și cum am fi noi înșine copii. Prin aceste tipuri de acțiuni am dorit să arătăm faptul că noi chiar suntem interesați de cei mai mici dintre locuitorii municipiului nostru. Am vrut să facem în așa fel încât acești copii să se bucure și mai mult de Ziua Copilului. Chiar dacă a fost vorba de un gest simbolic, am văzut că gestul nostru a fost bine primit și am reușit ce ne-am propus – să aducem un strop de bucurie și speranță în plus micuților. Vreau să le mulțumesc pentru implicare colegilor mei, care au avut grijă ca, și anul acesta, să desfășurăm o astfel de acțiune”, a declarat Gabriel Pleșa.

 

 

Redacția ProAlba
Despre Redacția ProAlba 21747 Articles
E-mail: office@proalba.ro Telefon: 0740.430.128

Fii primul care comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată


*