Voicu Paul: Echipa de fotbal Unirea Alba Iulia devine prioritate pentru comUNITATE!

Mircea Trifu

Ni se poate reproșa că nu am făcut destul? Desigur! Dar orice lucru își are timpul său iar acum „planetele” s-au „aliniat” în formula de joc perfectă.
Echipa de fotbal Unirea Alba Iulia devine prioritate pentru comUNITATE! Și nu începem de mâine, ci chiar de azi. Primii 400.000 de lei pentru susținerea clubului sunt pregătiți să fie aprobați în Consiliul Local iar pe viitor, cu sprijin de la alte instituții sau chiar de la nivel central, vom reda simbolului ce e al simbolului. Știu, suntem abia în liga a 3-a și ne așteaptă,
în curând, un nou sezon competițional. Fără să zic vorbe mari, datoria băieților e să transpire pe teren, iar a mea și a colegilor mei să jucăm și în prelungiri, pentru a le asigura toate condițiile. În paralel, lucrările de la stadion vor demara. Proiectați-vă puțin în viitor și imaginați-vă mii de suporteri care-și susțin, pe un stadion reabilitat, echipa de suflet. E visul pe care trebuie să îl împlinim și să-l trăim, nu color, ci alb-negru, în culorile Unirii!, a declarat Voicu Paul, viceprimar cu atribuții de primar al municipiului Alba Iulia.

Banner USR plus
Redacția ProAlba
Despre Redacția ProAlba 22579 Articles
Contact: office@proalba.ro | 0740.430.128

1 Comment

  1. Hopa, v-ati amintit acum in prag de alegeri si de sportul albaiulean. Ciudat noi de mult va atragem atenția asupra acestui domeniu. Bani pentru stadion ati mai alocat si acum 2 sau 3 ani la presiunea UNITI SALVAM STADIONUL CETATE si nu s-a concretizat nimic, nu ati apucat sa ii cheltuiti.Culmea, aceeași sumă era in discutie si atunci…

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată


*