Voicu Paul: “Am achiziționat deja substanțele necesare și avizate pentru spălarea străzilor din Alba Iulia”

“Tot ceea ce facem în perioada aceasta stă sub semnul lui „se poate”! Am achiziționat deja substanțele necesare și avizate pentru spălarea străzilor din Alba Iulia. În această după amiză, cantitatea de 5000 de litri de hipoclorit de sodiu va ajunge în depozitul operatorului de salubritate. Se vor parcurge toate arterele colectoare și drumurile secundare, unde trama stradală permite, iar operațiunile au început încă de luni după-masa.  Adaug acestui mesaj recunoștința noastră față de agenții economici care, în această perioadă, ne-au contactat pentru a păstra Alba Iulia cu o condiție a sănătății colective cât mai bună prin donații de echipamente, materiale sanitare și servicii de transport. Constatarea efectivă mă îndeamnă să le mulțumesc albaiulienilor care, în număr tot mai mare, au înțeles importanța limitărilor de interacțiune publică. Voi reveni cu toate măsurile și etapele pe care primăria le instituie, conform contextului. Multă sănătate!”, a transmis, luni, Voicu Paul, viceprimar cu atribuții de primar al municipiului Alba Iulia.

 

 

 

Despre Redacția ProAlba 37482 Articles
Contact: office@proalba.ro | 0740.430.128

Fii primul care comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată


*