Vizită regală la Star Assembly Sebeș

Luni, 3 iunie 2019, Majestatea Sa Margareta, Custodele Coroanei și Alteța Sa Regală Principele Radu au vizitat Star Assembly, subsidiara Grupului Daimler în România de la Sebeș, compania producătoare de cutii de viteze automate pentru autoturismele Mercedes-Benz. Vizita a făcut parte dintr-un demers diplomatic, menit să dezvăluie cuplului regal principalele proiecte derulate în prezent în cadrul filialei Star Assembly care, alături de Star Transmission, constituie piloni economici importanți la nivelul județului Alba.

Familia Regală a fost întâmpinată de Klaus Eichhorn, Director General Star Transmission și Star Assembly, precum și de reprezentanții conducerii locale a celor două subsidiare. După cuvintele de deschidere, Klaus Eichhorn a făcut o scurtă prezentare a celor două companii, după care Familia Regală a vizitat incinta de producție a noii cutii Mercedes-Benz în opt trepte cu dublu ambreiaj –  8G-DCT, lansată la începutul acestui an. În cadrul turului ghidat de către Gheorghe Nistor, director de producție 8G-DCT, Custodele Coroanei și Principele Radu au putut observa activitatea de producție în timp real, au primit informații cu privire la funcționarea liniilor și au participat la câteva activități demonstrative. Apoi, a urmat o sesiune de discuții libere cu angajații, în cadrul căreia angajații celor două companii au avut ocazia să interacționeze cu Familia Regală, într-o atmosferă relaxată. „Ne face o deosebită onoare să primim o vizită atât de aleasă. Am fost cu toții încântați de o prezență atât de însemnată, cea a Majestății Sale Margareta, Custodele Coroanei și a Alteței Sale Regale Principele Radu, cărora le mulțumim pentru interesul acordat companiilor noastre și pentru ocazia de a le prezenta activitatea noastră de zi cu zi. A fost o oportunitate imensă pentru noi toți, prin care am putut împărtăși experiență, am subliniat valorile comune după care ne ghidăm și am conturat imaginea celor două sucursale românești din inima Transilvaniei, parte a grupului german Daimler. ” ne-a spus Klaus Eichhorn, Director General Star Transmission & Star Assembly.

Star Assembly și Star Transmission, subsidiarele Daimler de la Sebeș și Cugir, sunt piloni cheie în rețeaua globală de producție powertrain Mercedes-Benz Cars și numără în prezent peste 3.000 de angajați. În cadrul Star Assembly sunt asamblate cutii de viteze automate cu dublu ambreiaj în opt trepte, precum și transmisii cu nouă trepte de viteză pentru Mercedes-Benz. La sediul Star Transmission sunt produse roţi dinţate, componente prelucrate mecanic pentru motoare, transmisii, țevi de înaltă presiune și sisteme de direcţie. În plus, aici funcționează Centrul de Tehnologii, precum şi un spaţiu de instruire. Cu sprijinul Guvernului României, Star Transmission este una dintre primele companii din România care oferă un sistem de învățământ dual, pe baza modelului Baden-Württemberg.

Redacția ProAlba
Despre Redacția ProAlba 18650 Articles
E-mail: office@proalba.ro Telefon: 0740.430.128

Fii primul care comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată


*