Vitaminele pentru ten-între mit și realitate

Cu siguranță ai auzit despre diverse vitamine că sunt benefice pentru ten. Într-adevăr, există diverse creme și seruri pe care le poți folosi încă de la vârsta de 20 de ani și care te vor ajuta să încetinești procesul de îmbătrânire al pielii, însă trebuie să fii atentă la mai multe aspecte atunci când alegi produsele pe care le folosești.

Vitaminele A, C și E sunt bine cunoscute pentru proprietățile lor benefice pentru față, însă există și destule mituri care le înconjoară și pe care trebuie să le știi pentru a face alegerea corectă. Află de mai jos care sunt acestea.

Ce este mit și ce este realitate în folosirea vitaminelor în îngrijirea tenului? 

Vitaminele sunt excelente pentru ten

Această afirmație este parțial adevărată, căci vitaminele singure nu pot înlocui o rutină complexă de îngrijire a tenului. În afară de acest fapt, folosirea lor trebuie adaptată nevoilor fiecare utilizatoare.

Dacă ți se recomandă folosirea uneia sau mai multor vitamine pentru tenul tău, cel mai bine este să verifici și cu un dermatolog dacă pielea ta are într-adevăr nevoie de acestea. Astfel, vei fi sigură că ai făcut alegerea corectă.

În afară de aceste aspecte, nimic nu poate înlocui o cremă de față care înglobează mai multe ingrediente active, inclusiv vitamine și alți nutrienți esențiali pielii tale.

Vitaminele din farmacie pot înlocui cu succes serurile și cremele de față

Într-adevăr, în farmacie poți găsi anumite vitamine sub diferite forme, iar folosirea lor îți poate aduce destul de multe beneficii. Însă acestea nu vor înlocui niciodată serurile și cremele care au proprietăți diferite.

Poți introduce vitaminele simple ca și completare în rutina de îngrijire a tenului, însă niciodată nu trebuie să sari peste folosirea altor produse. De exemplu, cremele cu factor de protecție solară care sunt esențiale nu doar pe timpul verii, ci și iarna.

Introducerea vitaminelor în îngrijirea pielii feței este benefică atât timp cât îți păstrezi și restul obiceiurilor.

Vitaminele sunt bune indiferent de tipul de ten pe care îl ai

Pentru a ști ce vitamine ți se potrivesc, trebuie să știi, mai întâi, ce fel de piele ai. Există destul de multe teste, unele mai vechi, altele mai noi, pe care le poți face și din care poți afla ce tip de ten ai și doar după aceea îți poți da seama care dintre acestea pot fi folosite.

Fiecare vitamină are rolul său, astfel că:

  • vitamina A este foarte bună pentru tenul uscat în cazul femeilor tinere și cel matur în cazul celor intrate la menopauză;
  • vitamina C este un bun antioxidant pentru tenul tânăr;
  • vitamina E este ideală pentru întârzierea îmbătrânirii pielii feței, având un efect anti-aging destul de puternic.

Toate acestea, însă, trebuie completate și de alte produse special create pentru tenul tău.

Aportul vitaminelor în menținerea tinereții și sănătății pielii sunt de necontestat, însă, folosirea lor trebuie făcută alături de alte produse speciale de îngrijire pentru a le spori efectul. Atunci când vrei să le introduci în rutina ta, ia în considerare și tipul de ten pe care îl ai și află înainte opinia unui specialist.

Sursa foto: Pixabay.com

Redacția ProAlba
Despre Redacția ProAlba 23224 Articles
Contact: office@proalba.ro | 0740.430.128

Fii primul care comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată


*