Viorel Rașcovici este propunerea USR-PLUS pentru funcția de subprefect al județului Alba

Viorel Rașcovici este propunerea USR-PLUS pentru funcția de subprefect al județului Alba, decizia fiind luată de conducerea centrală a partidului, în urma analizei celor trei candidaturi înaintate de filiala județeană.
USR-PLUS Alba a organizat o competiție internă pentru funcția de subprefect al județului, iar în urma votului Biroului Județean au fost aleși trei candidați: Cosmina Maria Mariș (PLUS), de profesie inspector în cadrul Agenției Naționale Împotriva Traficului de Persoane Alba Iulia, Viorel Rașcovici (USR), fost polițist în cadrul Inspectoratului Județean de Poliție Alba și Adrian Simion (USR), profesor.

Cele trei candidaturi au fost analizate de Biroul Național, iar membrii acestuia au decis ca Viorel Rașcovici să fie propunerea USR-PLUS pentru funcția de subprefect al județului Alba. Propunerea va fi înaintată și premierului, Florin Cîțu, urmând ca numirea în funcție să aibă loc, cel mai probabil, în prima parte a lunii martie.
„Este o onoarea nominalizarea mea pentru funcția de subprefect al județului Alba și le mulțumesc colegilor mei pentru încrederea acordată. Vă asigur că voi fi un garant al respectării legalității și un sprijin pentru cetățenii județului, pe care îi voi reprezenta cu cinste și demnitate ”, a spus Viorel Rașcovici.

Viorel Rașcovici are 51 de ani și este președintele USR Cergău, fiind ales anul trecut consilier local în această localitate, din partea USR-PLUS. Este fost polițist în cadrul Inspectoratului Județean de Poliție Alba, unde a ocupat o funcție de conducere, în cadrul Secției nr.5 Poliţie Rurală Blaj, având și calitatea de organ de cercetare penală al poliției judiciare, în perioada 2005 -2016. Rașcovici este absolvent al Școlii Militare de Subofițeri activi, cu durata de doi ani, „Vasile Lascăr” Câmpina și al Facultății de Drept Legislație Internațională Comparată, Diplomație și Consultanță Juridică-Economică, din cadrul Academiei de Tehnoeconomie și Cooperare Româno-Americană din București, dar și al unui curs post universitar de un an în Psihologie Judiciară absolvit la Facultatea de Psihologie, din cadrul Universității „Babeş-Bolyai” din Cluj-Napoca.

Redacția ProAlba
Despre Redacția ProAlba 24677 Articles
Contact: office@proalba.ro | 0740.430.128

Fii primul care comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată


*