Vineri: Bienala de Arhitectură Transilvania ajunge la Alba Iulia. Vezi ce evenimente te așteaptă

batra 1Vineri, 25 aprilie, la Spațiile RYMA din Alba Iulia vor avea loc mai multe evenimente speciale cu ocazia itinerării expozițiilor Premiile BATRA 2013 și Kós Károly – Opera Omnia. Evenimentele sunt organizate de Ordinul Arhitecților din România Filiala Transilvania în parteneriat cu Ordinul Arhitecților din România Filiala Alba

Programul evenimentului:

ora 14:00

Vernisajul Expoziției Premiile BATRA 2013,

Cetatea Alba Carolina, Spațiile Expoziționale din fostul Cerc Militar (parter) – lângă Poarta III

ora 15:00

Vernisajul Expoziției Kós Károly – Opera Omnia,

Cetatea Alba Carolina, Spațiile RYMA, Poarta VII

ora 16:00

Conferință cu echipele câștigătoare la Premiile BATRA,

Cetatea Alba Carolina, Spațiile RYMA, Poarta VII

batraExpozițiile se pot vizita în perioada 25 aprilie – 08 mai, între orele 10:00 și 17:00.

Bienala de Arhitectură Transilvania (BATRA) este cel mai important eveniment profesional al ”breslei” arhitecților. Ea este concepută ca un șir de evenimente menite să aducă arhitectura în atenția opiniei publice, să recunoască, să recompenseze și să promoveze excelența în arhitectură, să animeze colocviul pe tema arhitecturii în cadrul breslei și al societății și nu în ultimul rând să formeze publicul în spiritul valorilor arhitecturii.

Expoziția Premiile BATRA

118 proiecte de arhitectură finaliste realizate de 48 de birouri în ultimii 2 ani

Autorii proiectelor sunt arhitecți înscriși într-una din filialele OAR Transilvania, OAR Bihor, OAR Satu Mare, OAR Nord-Vest, OAR Alba. Competiția s-a desfășurat pe opt secțiuni și anume: arhitectura locuinței, arhitectura dotărilor comunitare și de producție, arhitectura spațiului public, arhitectura patrimoniului cultural, arhitectura spațiului interior și scenografie, microarhitectură – arhitectură temporară, design de obiect, studii și proiecte finalizate și nerealizate, proiecte culturale, inițiative, experimente.

Expoziția Kós Károly – Opera Omnia

Expoziția este organizată într-o suită cronologică a lucrărilor și celebrează activitatea profesională a lui Kós Károly. Arhitect maghiar, scriitor, grafician, etnograf, liderul transilvanismului și politician, acesta a fost un personaj care a contribuit la istoria arhitecturii clujene prin proiecte remarcabile ca Biserica cu Cocoș și Casa din Stana. Alte clădiri de referință la care Kós a contribuit sunt: Muzeul Național Secuiesc din Sfântu Gheorghe, Locuința fraților Keresztes, Casa doctor Samu Csulak și Gimnaziul Calvin de fete, Sfântu Gheorghe și Clădirea întreprinderilor comunale din Târgu Mureș.

Redacția ProAlba
Despre Redacția ProAlba 19965 Articles
E-mail: office@proalba.ro Telefon: 0740.430.128

Fii primul care comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată


*