VIDEO: Momentul în care un taxi este incendiat, la Alba Iulia. Autorul faptei a fost prins

Polițiștii din Alba l-au identificat și reținut pe un tânăr din județul Brașov, care în noaptea de luni spre marți ar fi incendiat o mașină parcată pe o stradă din Alba Iulia. Este cercetat pentru distrugere și va fi prezentat în fața magistraților.

La data de 11 februarie 2020, polițiștii Serviciului de Investigații Criminale din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Alba împreună cu polițiștii Biroului de Investigații Criminale din cadrul Poliției Municipiului Alba Iulia l-au identificat pe un tânăr de 30 de ani, din municipiul Brașov, ca și persoană bănuită de săvârșirea unei infracțiuni de distrugere prin incendiere.

În sarcina acestuia s-a reținut faptul că în noaptea de 10/11 februarie 2020, fiind sub influența băuturilor alcoolice, ar fi profitat de faptul că portbagajul unui autoturism parcat pe B-dul 1 Decembrie 1918 din Alba Iulia nu a fost asigurat și ar fi provocat un incendiu în interiorul acestuia. În urma incendiului, autoturismul, care aparține unei firme de taxi, a fost distrus în proporție de 40 %.

Față de tânăr a fost luată măsura reținerii, pentru o perioadă de 24 de ore, iar în cursul zilei de 12 februarie, va fi prezentat în fața magistraților din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Alba Iulia, pentru dispunerea măsurilor legale.

Redacția ProAlba
Despre Redacția ProAlba 21044 Articles
E-mail: office@proalba.ro Telefon: 0740.430.128

1 Comment

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată


*