Video: Jos pălăria! O borsetă ce conținea acte și 1600 de lei a fost gasită de un jandarm și înapoiată proprietarului

Mircea Trifu

În data de 15 noiembrie, un jandarm a gasit o borsetă care conținea acte și suma de 1600 de lei și a înapoiat-o proprietarului.

Jandarmul  – plutonierul Rusu Ilie – se afla în timpul liber şi se deplasa cu autoturismul personal pe strada Calea Moţilor din direcţia Cetate spre Centru, iar în dreptul sensului giratoriu a observat pe carosabil o borsetă. A oprit şi a constatat că aceasta conţinea mai multe acte precum şi o mare sumă de bani. În prezenţa unui martor a inventariat conţinutul borsetei şi a numărat banii. A rezultat astfel că deţinătorul este un cetăţean din Alba Iulia, iar suma de bani pierdută se ridica la 1600 de lei. Fără a sta pe gânduri, subofiţerul a demarat verificările destinate găsirii proprietarului, conştient fiind că pentru acesta actele şi suma de bani prezentau o deosebită importanţă.

În scurt timp acesta fost identificat. Este vorba de un domn în vârstă, pensionar,  care a recunoscut că, pe fondul oboselii şi a stresului, a aşezat borseta pe cupeul maşinii după care a ieşit în trafic, aceasta căzând ulterior. Dânsul a mai adăugat că banii tocmai fuseseră împrumutaţi de la CAR pentru rezolvarea unor probleme personale urgente. Bunurile pierdute i-au fost restituite în totalitate, ocazie cu care bărbatul a dorit să-şi exprime recunoştinţa pentru onestitatea şi probitatea morală de care jandarmul a dat dovadă.

Pentru modul în care a acţionat subofiţerul a fost propus pentru a fi recompensat de către conducerea Jandarmeriei Alba.

 

Banner USR plus
Redacția ProAlba
Despre Redacția ProAlba 22561 Articles
Contact: office@proalba.ro | 0740.430.128

Fii primul care comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată


*