Video: Fundația Mișcarea Populară prinde contur și în Alba. Filiala județeană numără 52 de membri

fundatia miscarea populara 01Astăzi, la Hotel Parc din Alba Iulia, au fost prezenți 5 membri fondatori ai Fundației Mișcarea Populară pentru a prezenta noua filială din Alba, o filială cu 52 de membri la acest moment. La conferință au fost prezenți Cristian Diaconescu (consilier prezidențial, fost ministru al Justiției, fost ministru de Externe), Daniel Funeriu (consilier prezidențial, fost ministru al Educației), Cristian Hrițuc (consilier prezidențial, specialist marketing politic), Georgeta Condur (prodecan al Facultății de Ştiințe Politice şi Administrative, Universitatea „Petre Andrei“ din Iaşi) și președintele fundației, Marian Preda.

Acesta a făcut o scurtă prezentare a discuțiilor avute cu cei ce vor constitui grupul de initiativă.

fundatia miscarea populara 03„Am avut astăzi o întâlnire cu grupul de iniţiativă din judeţul Alba. Avem 52 de membri în fundaţia mişcarea populară din jud Alba. Este o filială mai mică, dar am avut o discuţie extrem de interesantă cu cei care vor constitui grupul de iniţiativă. Am discutat marile probleme pe termen scurt ale României, am discutat despre proiectul nostru, și despre problemele specifice judeţului Alba.”, a precizat președintele Marian Preda.

fundatia miscarea populara 02Membrii Fundației Mișcarea Populară vor face tot ce pot pentru a împiedica implementarea proiectelor de modificare a constituției și de regionalizare, deoarece, după spusele lui Marian Preda, președintele fundației, acestea vor duce la divizarea României.

Din spusele lui Preda, în ceea ce privește județul Alba, membrii filialei locale și-au exprimat, în fața membrilor fondatori, nemulțumirile legate de faptul că în județul Alba pare să nu se întâmple nimic și că se simt ca într-o „mlaștină de liniște”, deoarece blaturile dintre partidele politice sunt transpartinice.

În următoarele zile va fi anunțată componența grupului de coordonare a filialei Alba care vor trece la organizarea filialei și la întâlniri cu toți ceilalți membri. Deasemenea va continua și strângerea de semnături pentru înființarea partidului Mișcarea Populară.

Redacția ProAlba
Despre Redacția ProAlba 22949 Articles
Contact: office@proalba.ro | 0740.430.128

Fii primul care comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată


*