VIDEO: Europarlamentarul Victor Negrescu cere adoptarea rapidă a viitorului buget al UE

Europarlamentarul PSD Victor Negrescu a atras atenția, în plenul Parlamentului European, asupra nevoii ca viitorul buget multianual al Uniunii Europene să țină cont de prioritățile cetățenilor. Acesta consideră că actualul blocaj în privința bugetului UE poate fi depășit dacă în prim-plan sunt puși cetățenii și nevoile acestora.

„În urmă cu aproape doi ani discutam pentru prima dată în cadrul Consiliului UE, în calitate de ministru al afacerilor europene din România, despre viitorul buget european. Au trecut doi ani și suntem într-o situație mai dificilă ca niciodată. Nu avem niciun compromis atins, nicio soluție clară. Nu există priorități vechi și noi, există pur și simplu priorități ale cetățenilor europeni la care trebuie să răspundem identificând inclusiv resurse noi”, a declarat europarlamentarul PSD.

Victor Negrescu consideră că este nevoie de o contribuție mai mare din partea statelor membre, care să asigure o finanțare adecvată pentru coeziune, pentru cercetare și inovație, pentru protecția mediului, pentru dezvoltarea rurală și pentru orașe.

„Dacă vrem un viitor pentru UE, avem nevoie de un buget adecvat, de o contribuție mai mare din partea statelor membre. Un buget axat pe dezvoltarea UE înseamnă fonduri adecvate pentru coeziune, pentru cercetare și inovație, pentru protecția mediului, pentru dezvoltarea rurală și a orașelor noastre. Pe masa negocierilor există soluțiile pentru un buget ambițios pentru cetățenii europeni, iar liderii europeni trebuie să își asume responsabilitatea și să găsescă o soluție rapid”, a subliniat europarlamentarul român.

Redacția ProAlba
Despre Redacția ProAlba 20614 Articles
E-mail: office@proalba.ro Telefon: 0740.430.128

Fii primul care comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată


*