VIDEO: Acord de recunoaștere a vinovăției încheiat cu o persoană care a oferit mită unui polițist din Alba

Ofițerii de poliție judiciară ai Direcției Generale Anticorupție (D.G.A.) – Serviciul Județean Anticorupție (S.J.A.) Alba au finalizat cercetările, iar la data de 13.09.2017, procurorul de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Alba a încheiat acordul de recunoaștere a vinovăției cu inculpatul A.L., persoană fără calitate specială, propunând condamnarea acestuia la pedeapsa de 1 an și 8 luni închisoare cu suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei pe un termen de supraveghere de 2 ani, pentru săvârșirea infracțiunii de dare de mită. Totodată, prin acord s-a stabilit ca persoana condamnată să presteze o muncă neremunerată în folosul comunității pe o perioadă de 60 de zile.

Textul continuă, după video

În fapt, la data de 06.09.2017, la S.J.A. Alba a fost înregistrat denunțul unui agent de poliţie din cadrul unui Post de Poliție – I.P.J. Alba care a sesizat faptul că, în timpul audierii lui A.L. în calitate de inculpat pentru comiterea infracțiunilor de conducerea unui vehicul fără permis de conducere și conducerea unui vehicul sub influența alcoolului, acesta i-a oferit în mod repetat sume de bani pentru a îndeplini un act contrar atribuțiilor sale de serviciu, respectiv să-i elibereze o dovadă înlocuitoare a permisului, cu drept de conducere, deși legislația prevede că pentru săvârșirea celor două infracțiuni dovada înlocuitoare a permisului se eliberează fără drept de circulație.

La data de 07.09.2017, ofiţerii Serviciului Judeţean Anticorupţie Alba, sub coordonarea procurorului desemnat din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Alba, l-au prins în flagrant pe A.L. imediat după ce i-a dat agentului de poliţie suma de 100 euro pentru a îndeplini un act contrar atribuțiilor sale de serviciu, în modul arătat anterior.

Inculpatul A.L. a fost cercetat sub control judiciar, având interdicția de a părăsi țara.

Acordul de recunoaștere a vinovăției a fost înaintat Tribunalului Alba.

Despre Redacția ProAlba 37271 Articles
Contact: office@proalba.ro | 0740.430.128

Fii primul care comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată


*