„Vacanţă în siguranță”. Peste 300 de copii din Alba au beneficiat de sfaturile și recomandările polițiștilor

Poliţiştii Inspectoratului de Poliție Județean Alba au continuat activitățile informativ-preventive în cadrul proiectului „Vacanţă în siguranță”. Peste 300 de copii au beneficiat de sfaturile și recomandările polițiștilor.

În perioada 21 – 24 iunie 2022, poliţiştii din judeţul Alba, prin Biroul Siguranță Școlară și Compartimentul de Analiză şi Prevenire a Criminalităţii, împreună cu specialiști ai Centrului de Prevenire, Evaluare si Consiliere Antidrog Alba Iulia și Agenției Națională Împotriva Traficului de Persoane – Centrul Regional Alba Iulia au desfășurat activități informativ – preventive la casele de tip familial din Alba Iulia și Aiud și în taberele școlare de pe raza județului Alba.

Peste 300 de copii și 70 cadre didactice au primi sfaturi de la specialiştii în promovarea siguranţei cu privire la prevenirea consumului substanţelor cu efect halucinogen, consumului de tutun și alcool, şi nu în ultimul rând a accidentelor rutiere.

Totodată, aceștia au fost informați cu privire la riscurile și consecințele devastatoare pe care drogurile le au asupra organismului, dar și modul în care consumul de droguri poate influența viața și deteriora relațiile cu prietenii și familia.

O altă temă abordată a fost riscul de electrocutare în cazul în care încearcă să se urce pe trenurile/ vagoanele staționate.

Tinerii au fost instruiți cu privire la un comportament adecvat, astfel încât vacanța să fie lipsită de incidente negative.

Poliţiştii vor continua să desfăşoare activităţi de informare atât în casele de tip familial sau centrele de plasament, cât și în alte locuri de agrement sau de petrecere a timpului liber din judeţ.

 

Despre Redacția ProAlba 30144 Articles
Contact: office@proalba.ro | 0740.430.128

Fii primul care comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată


*