USL Alba: Activiștii PDL încearcă să lingușească sau chiar să amenințe populația, numai să nu participe la scrutin.

Pe 29 iulie lupta lui Băsescu împotriva românilor va lua sfârșit. Tot atunci vor înceta și calomniile PDL împotriva cetățenilor onești. Ne manifestăm însă întreaga dezaprobare pentru felul în care reprezentanții acestui partid în județul Alba înțeleg să se comporte în pragul Referendumului. PDL Alba a emis azi un comunicat de presă, prin care, victimizându-se, își continuă de fapt, activitatea din campania electorală, după momentul când aceasta ar fi trebuit să înceteze. De altfel, este cel puțin bizar cum acuză dânșii celelalte partide de o practică utilizată chiar de domniile lor în preziua alegerilor locale, când, fapt dovedit, au emis scrisori false în numele fostului primar Augustin Drăguț din Ocna Mureș, prin care acesta anunța, chipurile (!), că nu mai candidează, în favoarea contracandidatului său pedelist. Iată că acum tocmai PDL se plânge de astfel de practici, dar ”uită” cine le-a utilizat prima dată în Alba?

Este clar că USL Alba a susținut permanent necesitatea ca toți cetățenii cu drept de vot să se prezinte la urne. Dar duplicitarismul PDL Alba este de neimaginat. După ce au cerut, inclusiv cu jalba la ”Înalta Poartă” a Occidentului, ca Referendumul să fie validat numai dacă participă 50%+1 dintre electori, acum susținătorii lui Băsescu au întors foaia și boicotează scrutinul. Să le fie de bine! Cetățenii onești oricum știu ce și câte a făcut pentru salarianți, pentru pensionari și pentru șomeri președintele suspendat, așa cum își cunosc foarte bine și drepturile.

Nu vom tolera însă, sub nicio formă, fariseismul și atacurile murdare, precum și comportamentul ilegal al PDL Alba. Astfel, în timp ce intoxica presa cu comunicate de victimizare, conducerea acestui partid complet aservit lui Băsescu își trimitea cohortele de primari și ”militanți” în localitățile pe care le controlează, să insufle teroare și umilință, să oblige oamenii să nu participe la vot. Este intolerabil și vom depune plângere penală împotriva fiecărui primar pedelist care condiționează acordarea ajutoarelor sociale, prestarea de servicii publice sau, pur și simplu, dreptul la un trai liniștit și decent concetățenilor săi, cu condiția ca aceștia să nu participe la Referendum. Avem semnale clare din cel puțin 12 localități din județ, în care activiștii PDL încearcă să lingușească, să ”cumpere” sau chiar să amenințe populația, numai să nu participe la scrutin. Aceste fapte grave nu sunt numai complet ilegale, ci sunt și profund imorale, afectând cele mai elementare drepturi cetățenești. În acest caz cine va sesiza forurile europene? În niciun caz nu duplicitarii din PDL Alba!

Ne-am săturat de minciunile și atacurile murdare ale PDL Alba. Dacă au patentat o metodă de intoxicare a populației să nu acuze pe alții că o folosesc împotriva lor! De ce nu spun, mai bine, cum toți acoliții lor s-au îmbogățit în timp ce românii au sărăcit? Cel puțin, până acum, numai în câteva săptămâni și în limita bugetului național, lăsat de vraiște de PDL, Guvernul USL a luat măsuri reparatorii față de pensionari și bugetari, dar și măsuri economice menite să stimuleze mediul de afaceri. Noi, întreaga echipă a USL Alba, ne vom menține demnitatea și vom onora doleanțele cetățenilor onești, din Alba Iulia, din județul Alba și din întreaga țară!

Biroul de presă al USL Alba

раскруткапрограмма для накрутки лайков бесплатно

Redacția ProAlba
Despre Redacția ProAlba 19082 Articles
E-mail: office@proalba.ro Telefon: 0740.430.128

Fii primul care comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată


*