Unitate de alimentație din Alba Iulia, închisă temporar după ce mai multe persoane au ajuns la spital. Precizări din partea DSP

Inspectorii Direcției de Sănătate Publică (DSP) Alba au efectuat controale amănunțite la o unitate de tip braserie din Alba Iulia în urma unor sesizări din partea consumatorilor – care s-au prezentat la spital cu probleme digestive, grețuri, vărsături si scaune diareice – respectiv a raportării de către Spitalul Județean de Urgență Alba Iulia a acestor cazuri (pacienți prezentați la spital cu astfel de simptome).

În urma rezultatelor preliminarii s-au constatat următoarele deficiențe:

– Lipsa cursurilor de intruire privind noțiuni fundamentale de igienă; 

– Neefectuarea operatiunilor de igienizare si dezinfecție a ouălor.

Pentru aceste deficiențe s-a aplicat o amendă contravențională cumulată pentru cele 2 neconformități, administratorului unității,  în cuantum de 2.600 de lei, conform HG. 857/2011(acesta fiind maximul prevăzut de legislație pentru cele două neconformități).

De asemenea s-a aplicat și sancțiunea complementară de suspendare temporară a activității braseriei unde au fost preparate produsele alimentare consumate de persoanele afectate, până la remedierea deficiențelor constatate și primirea rezultatelor de laborator.

Personalul de specialitate al DSP Alba a recoltat teste de sanitație și o probă de apă, care vor fi analizate în cadrul aboratorului propriu.

După primirea rezultatelor de laborator vor fi luate și alte măsuri dacă va fi cazul.

Biroul de Presă al DSP Alba

Redacția ProAlba
Despre Redacția ProAlba 20614 Articles
E-mail: office@proalba.ro Telefon: 0740.430.128

Fii primul care comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată


*