Un tânăr din Sântimbru este cercetat penal după ce a găsit un telefon mobil și și l-a însușit

La data de 13 ianuarie 2020, polițiștii Postului de Poliție Ighiu l-au identificat pe un tânăr de 26 de ani, din comuna Sântimbru, județul Alba, ca și persoană bănuită de săvârșirea unei infracțiuni de însușirea bunului găsit. În sarcina tânărului s-a reținut faptul că, la data de 18 octombrie 2019, ar fi găsit,  în fața unui magazin alimentar din ocalitatea Oiejdea, un telefon mobil în valoare de 3.200 de lei, care fusese pierdut de un cetățean din comuna Meteș. Tânărul nu a predat telefonul găsit autorităților, în termenul prevăzut de lege și și l-a însușit. Polițiștii l-au recuperat și l-au restituit bărbatului care l-a pierdut.

Reamintim prevederile art. 243 din Codul Penal, potrivit căruia “fapta de a nu preda în termen de 10 zile un bun găsit autorităților sau celui care l-a pierdut sau de a dispune de acel bun ca de al său se pedepsește cu închisoare de la o lună la 3 luni sau cu amendă. 

Cu aceeași pedeapsă se sancționează și însușirea, pe nedrept, a unui bun mobil ce aparține altuia, ajuns din eroare sau în mod fortuit în posesia făptuitorului, sau nepredarea acestuia în termen de 10 zile din momentul în care a cunoscut că bunul nu îi aparține”.

 

 

Redacția ProAlba
Despre Redacția ProAlba 20278 Articles
E-mail: office@proalba.ro Telefon: 0740.430.128

Fii primul care comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată


*