Un tânăr din Pianu de Jos a murit într-un accident rutier. Poliția face cercetări în acest caz

Accident rutier la Strungari, duminică dimineața, în jurul orei 04.00. O mașină implicată și 3 victime, între care una inconștientă, căreia i s-au aplicat manevre de resuscitare. La fața locului au intervenit echipaje ale SMURD și Ambulanței, a anunțat ISU Alba. Potrivit poliției, în autoturismul implicat în accident s-au aflat 3 tineri, de 30, 31 si 26 de ani, toți din Pianu de Jos. Victima care a decedat avea 30 de ani și se pare că era pasager pe bancheta din spate. Au loc audieri pentru a se stabili care dintre ceilalți doi ocupanți ai autoturismului era la volan în momentul producerii accidentului. Le-au fost recoltate mostre de sânge, ambilor,  pentru stabilirea alcoolemiei.

În   urma cercetarilor efectuate de politisti, a rezultat ca autoturismul a fost condus de tânărul de 31 de ani. Se pare ca, in momentul producerii accidentului, acesta era sub influența alcoolului, valoarea indicată de aparatul etilotest fiind de 0,62 mg/l alcool pur in aerul expirat. Acesta este cercetat sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de ucidere din culpa, vătămare corporală din culpă si conducere sub influența alcoolului. Soferul care a condus autoturismul a fost retinut, pentru 24 de ore, iar luni va fi prezentat in fata magistraților, pentru dispunerea măsurilor legale.

 

 

Despre Redacția ProAlba 37114 Articles
Contact: office@proalba.ro | 0740.430.128

Fii primul care comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată


*