Un tânăr din Alba Iulia a fost reţinut de poliţişti. A amenințat cu pistolul clienții unui bar

Incidentul a avut loc sambata spre duminica, in jurul orei 4 dimineata atunci cand Poliţia Municipiului Alba Iulia a fost sesizată prin 112  cu privire  la faptul că într-un bar, un client a scos un pistol şi a ameninţat alţi clienţi ce se aflau în local.  După intervenţia lucrătorilor firmei de protecţie şi pază care deserveşte localul, bărbatul a părăsit incinta barului, fiind identificat de poliţişti pe B-dul Transilvania din Alba-Iulia. Asupra principalului suspect, Claudiu R. R., de 25 de ani, din Alba Iulia, a fost găsit un pistol cu aer comprimat, fără muniţie pe care tânărul îl deţinea fără drept.

Din primele cercetări efectuate de poliţişti a rezultat că între Claudiu R. R. și alţi tineri aflaţi în bar, s-a produs un scandal spontan în timpul căruia suspectul a folosit pistolul cu scopul de a-şi intimida adversarii.  Faţă de acesta a fost luată măsura reţinerii pe bază de ordonanţă iar în data de 28.10.2012 a fost prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Alba Iulia cu propunere de arestare preventivă sub aspectul comiterii infracţiunilor de „deţinere sau port de armă neletală, din categoria celor supuse autorizării, fără drept” şi „ultraj contra bunelor moravuri”. Parchetul a dispus cercetarea tânărului în stare de libertate.

 

Redacția ProAlba
Despre Redacția ProAlba 20205 Articles
E-mail: office@proalba.ro Telefon: 0740.430.128

Fii primul care comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată


*