Un moldovean și un MALAEZIAN, depistați cu ședere ilegală în Alba. Au fost amendați și sunt obligați să părăsească țara

sedere ilegalaPoliţiştii Inspectoratului General pentru Imigrări – Serviciul pentru Imigrări Alba au desfăşurat, în perioada 02 – 03 decembrie, o serie de acţiuni şi controale pe linia prevenirii şi combaterii şederii ilegale a străinilor, pe raza de competenţă. Cu această ocazie, au fost depistaţi cu şedere ilegală doi cetăţeni străini, cu vârste cuprinse între 20 şi 30 de ani, unul din Malaezia şi celălalt din Republica Moldova. Astfel, cu ocazia unei acţiuni desfăşurate în municipiul Alba Iulia, a fost depistat cu şedere ilegală cetăţeanul malaezian R.S.N. de 30 ani. În urma verificărilor efectuate, poliţiştii au constatat că cetăţeanul străin a intrat în ţară, la data de 14 septembrie, în baza unui permis de şedere temporară în scop de muncă – detaşat, eliberat de către autorităţile române, iar la expirarea dreptului de şedere, nu a părăsit teritoriul naţional. Urmare a acestui fapt, pe numele lui a fost emisă o decizie de returnare de pe teritoriul României, în termen de 15 zile, şi a fost sancţionat contravenţional cu amenda, conform O.U.G. 194/2002 privind regimul străinilor în România, republicată, cu modificările şi completările ulterioare. În cadrul unui control în teren, efectuat de poliţiştii Serviciului pentru Imigrări al Judeţului Alba, a fost depistat cu şedere ilegală pe raza municipiul Alba Iulia, cetăţeanul din Republica Moldova G.V., de 20 ani, care a intrat în ţara în baza permisului de şedere obţinut pentru studii, iar la expirarea dreptului de şedere nu a părăsit teritoriul României. Împotriva străinului s-a luat măsura emiterii unei decizii de returnare de pe teritoriul României, în termen de 15 zile, şi a fost sancţionat contravenţional cu avertisment, conform O.U.G. 194/2002 privind regimul străinilor în România, republicată, cu modificările şi completările ulterioare. Inspectoratul General pentru Imigrări, prin structurile sale teritoriale, va continua organizarea unor astfel de acţiuni şi controale pe linia combaterii şederii şi muncii ilegale, atrăgând atenţia cetăţenilor străini asupra respectării legislaţiei în vigoare în ce priveşte dreptul de şedere pe teritoriul României.

Redacția ProAlba
Despre Redacția ProAlba 22011 Articles
E-mail: office@proalba.ro Telefon: 0740.430.128

Fii primul care comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată


*