Un bărbat urmărit internațional pentru că a ajutat un imigrant sirian să fugă din țară a fost prins la Valea Lungă

catuseUn bărbat de 47 de ani, pe numele căruia autorităţile ungare au emis un mandat european de arestare pentru trafic de migranţi, a fost depistat de poliţiştii din Alba, cu sprijinul Biroului SIRENE din cadrul Centrului de Cooperare Poliţienească Internațională al Poliţiei Române. 

La data de 12 septembrie 2017, poliţiştii Serviciului de Investigaţii Criminale din IPJ Alba, cu sprijinul poliţiştilor Postului de Poliţie Valea Lungă, au depistat, pe raza comunei Valea Lungă, un bărbat de 47 de ani, din comună, urmărit internațional.

Pe numele acestuia, autoritățile judiciare din Ungaria au emis un mandat european de arestare, fiind bănuit de faptul că, în noaptea de 23/24.07.2015, împreună cu alte persoane, a facilitat tranzitarea statului ungar, prin zonele nepermise ale frontierei, de către un imigrant sirian, contra unei sume de bani.

Pentru depistarea celui în cauză, poliţiştii au beneficiat de date şi informaţii suplimentare, obţinute prin intermediul Biroului SIRENE din cadrul Centrului de Cooperare Poliţienească Internaţională – Inspectoratul General al Poliţiei Române.

Bărbatul a fost prezentat Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia, care a dispus reținerea pentru o perioadă de 24 de ore, urmând ca mieruciri, 13.09.2017, să fie prezentat Curții de Apel Alba Iulia, pentru dispunerea măsurilor legale.

 

Redacția ProAlba
Despre Redacția ProAlba 22011 Articles
E-mail: office@proalba.ro Telefon: 0740.430.128

Fii primul care comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată


*