Un bărbat din Sebeș s-a urcat beat la volan și s-a izbit de un stâlp. Un pasager din mașină a fost rănit

La data de 25 septembrie 2018, în jurul orei 17.00, poliţiştii din Sebeş au intervenit pentru soluţionarea unui accident rutier produs pe raza localităţii Răhău, în apropiere de intersecţia cu DN 1.  Un bărbat de 54 de ani, din Sebeş, în timp ce conducea un autoturism, nu a adaptat viteza la condiţiile de drum şi într-o curbă a pierdut controlul asupra autoturismului, intrând în coliziune cu un stâlp. În urma accidentului, un bărbat de 65 de ani, pasager în autoturism, a suferit leziuni corporale uşoare şi a fost transportat la spital, pentru îngrijiri medicale. Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind de 0,88 mg/l alcool pur în aerul expirat, motiv pentru care a fost condus la spital unde i-au fost recoltate mostre de sânge, în vederea stabilirii alcoolemiei. Pe numele său a fost întocmit dosar penal în cadrul căruia este cercetat sub aspectul săvârşirii infracțiunilor de vătămare corporală din culpă şi conducere sub influenţa alcoolului.

Redacția ProAlba
Despre Redacția ProAlba 22074 Articles
E-mail: office@proalba.ro Telefon: 0740.430.128

Fii primul care comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată


*