Un bărbat din Cut a fost reținut pentru 24 de ore sub acuzația că a incendiat casa fostei sale neveste

catuseLa data de 20 aprilie 2017, poliţiştii de investigații criminale din cadrul Poliţiei Municipiului Sebeş au luat măsura reţinerii, pentru o perioadă de 24 de ore, faţă de B.S., de 48 de ani, din comuna Cut, care este cercetat sub aspectul comiterii infracțiunii de distrugere. Acesta este bănuit de faptul că, în noaptea de 18 spre 19 aprilie 2017, s-a deplasat la casa nelocuită a fostei sale soţii şi a provocat un incendiu în urma căruia a fost distrus acoperişul casei şi mai multe bunuri.

În cursul zilei de vineri, 21 aprilie, B.S. va fi prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Sebeş, pentru dispunerea măsurilor legale.

Știrea inițială

Garda de intervenție Sebeș a intervenit, miercuri, la ora 04:05, în localitatea Răhău, pentru stingerea unui incendiu izbucnit la o casă de locuit, proprietatea lui L.N.M. Pompierii militari au acționat cu două autospeciale complexe de intervenție și o ambulanță SMURD,  în cooperare cu Serviciul Voluntar pentru Situații de Urgență Sebeș. Au ars acoperișul și interiorul locuinței, pe aproximativ 100 mp și diferite obiecte de mobilier. Cauza probabilă este folosirea flacării pentru a genera incendiu.

Redacția ProAlba
Despre Redacția ProAlba 14626 Articles
E-mail: office@proalba.ro Telefon: 0740.430.128

1 Comment

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată


*