
La data de 31 august 2017, Ţ.V., de 40 de ani, din comuna Bucerdea Grânoasă, ce este cercetat pentru mai multe infracţiuni la regimul rutier, a fost prezentat în faţa magistraților din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Blaj.
În baza propunerilor formulate de organele de cercetare penală din cadrul Poliţiei Municipiului Blaj, în cauza s-a dispus punerea în mişcare a acţiunii penale pentru conducere fără permis şi conducere sub influenţa alcoolului, fiind sesizată instanţa de judecată cu propunere de arestare preventivă.
Judecătorul de drepturi şi libertăţi din cadrul Judecătoriei Blaj a dispus arestarea preventivă a lui Ţ.V, pe o durată de 30 de zile.
Informaţii de background:
Ţ.V. a fost depistat de poliţiştii rutieri din Blaj, în seara zilei de 29.08.2017, în timp ce conducea un autoturism, prin comuna Bucerdea Grânoasă, fiind sub influenţa băuturilor alcoolice şi fără a poseda permis de conducere pentru nicio categorie de autovehicule.
În urma verificărilor efectuate, poliţiştii au constatat că bărbatul mai este cercetat, într-un dosar penal, constituit în luna aprilie 2017, după ce a fost depistat conducând sub influenţa alcoolului şi fără a poseda permis de conducere.
Fii primul care comentează