Un bărbat din Alba Iulia a surprins, în flagrant, un tânăr din județul Mureș care se pregătea să-i fure mașina. Autorul faptei a fost reținut de poliție

hotiLa data de 26 ianuarie 2017, în jurul orelor 19.30, un cetăţean din Alba Iulia a sesizat, prin 112, faptul că a surprins o persoană necunoscută în timp ce încerca să-i sustragă autoturismul parcat în apropierea blocului în care locuieşte. Poliţiştii deplasaţi la faţa locului l-au identificat pe R.F.T., de 22 de ani din comuna Adămuş, judeţul Mureş, iar în urma cercetărilor efectuate au stabilit că, tânărul, folosindu-se de chei potrivite, a pătruns în autoturism, cu scopul de a-l sustrage şi a-l folosi în interes personal, însă nu a reuşit să-şi ducă planul la bun sfârşit întrucât a fost surprins de proprietarul maşinii. De asemenea, poliţiştii au stabilit că tânărul a sustras o bicicletă, în valoare de 1.500 de lei, din garajul unui bloc de pe B-dul 1Decembrie 1918 din Alba Iulia. Bicicleta a fost recuperată şi restituită proprietarului. Faţă de R.F.T. a fost întocmit dosar penal în care este cercetat sub aspectul comiterii infracțiunilor de furt calificat şi tentativă de furt calificat şi au luat faţă de acesta, măsura reţinerii, pentru o perioadă de 24 de ore, urmând să fie prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Alba Iulia, pentru dispunerea măsurilor legale.

 

Redacția ProAlba
Despre Redacția ProAlba 16648 Articles
E-mail: office@proalba.ro Telefon: 0740.430.128

Fii primul care comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată


*