
Poliţiştii din Cîmpeni îl cercetează penal pe un bărbat Abrud care şi-a însuşit, fără drept, o sumă de bani găsită la un bancomat din oraş. Poliţia aminteşte că nepredarea bunurilor găsite, în termen de 10 zile, autorităţilor sau celui care l-a pierdut, constituie infracțiune.
La data de 21 septembrie 2016, poliţiştii de investigaţii criminale din cadrul Poliţiei Oraşului Cîmpeni l-au identificat pe B.D., de 55 de ani, din Abrud, ca persoană bănuită de comiterea unei infracţiuni de „însuşirea bunului găsit sau ajuns din eroare la făptuitor”. În sarcina bărbatului s-a reţinut faptul că, în data de 12 august 2016, în timp ce trecea prin dreptul unui bancomat din Cîmpeni, a observat şi şi-a însuşit 400 de lei, eliberaţi de bancomat, sumă ce o solicitase un client al băncii şi pe care acesta uitase să o ia. Faţă de B.D., cercetările sunt continuate sub aspectul comiterii infracțiunii de „însuşirea bunului găsit”.
Inspectoratul de Poliție Judeţean Alba reaminteşte prevederile art. 243 din Codul Penal, potrivit căruia „Fapta de a nu preda în termen de 10 zile un bun găsit autorităţilor sau celui care l-a pierdut sau de a dispune de acel bun ca de al său se pedepseşte cu închisoare de la o lună la 3 luni sau amendă. Cu aceeaşi pedeapsă se sancţionează şi însuşirea pe nedrept a unui bun mobil ce aparţine altuia, ajuns din eroare sau în mod fortuit în posesia făptuitorului, sau nepredarea acestuia în termen de 10 zile din momentul în care a cunoscut că bunul nu-i aparţine”.
Fii primul care comentează