Un angajat de la Finanțele din Alba a fost reținut pentru 24 de ore. Un alt funcționar de la aceeași instituție a ajuns la audieri

Mircea Trifu

catuseOfițerii Direcției Generale Anticorupție (D.G.A.) – Serviciul Județean Anticorupție (S.J.A.) Alba, sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Alba, au efectuat mai multe activități operative, ocazie cu care au fost puse în executare două mandate de aducere la sediul unității de Parchet, în vederea audierii, a numiților M.N. și T.F., funcționari cu funcții de execuție în cadrul Administrației Județene a Finanțelor Publice Alba, față de care sunt efectuate cercetări pentru comiterea infracțiunilor de favorizarea făptuitorului, folosirea în mod direct de informații ce nu sunt destinate publicității în scopul obținerii unor foloase necuvenite și divulgare fără drept de informații ce nu sunt destinate publicității. Totodată, au fost ridicate înscrisuri, în legătură cu cauza, de la Administrația Județeană a Finanțelor Publice Alba.

În fapt s-a reținut că, în luna iunie 2017, suspectul M.N. a folosit informații nedestinate publicității, cunoscute în virtutea atribuțiilor de serviciu, pe care le-a divulgat unei persoane cercetate într-o altă cauză penală pentru comiterea infracțiunii de șantaj. În acest sens, M.N. a informat persoana respectivă că organele de cercetare penală au solicitat date privind conturile bancare deținute. În sarcina lui T.F. s-a reținut că a divulgat, inițial, aceste date colegului său M.N., în condițiile în care el a întocmit un răspuns solicitării organelor de cercetare penală.

Faţă de suspectul M.N. a fost luată măsura reținerii pe o durată de 24 de ore.

 

 

 

Banner USR plus
Redacția ProAlba
Despre Redacția ProAlba 22526 Articles
Contact: office@proalba.ro | 0740.430.128

Fii primul care comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată


*