Turc cu ședere ilegală depistat în Alba Iulia. Este obligat să părăsească țara în 15 zile

sedere ilegalaPoliţiştii Inspectoratului General pentru Imigrări – Serviciul pentru Imigrări al Judeţului Alba au desfăşurat luni, 06 ianuarie, o serie de controale cu forţe proprii, pe linia combaterii şederii ilegale a străinilor pe raza municipiului Alba – Iulia. Astfel, în urma verificărilor efectuate în diferite zone ale municipiului Alba Iulia, a fost  depistat cu şedere ilegală un cetăţean turc, în vârstă de 52 ani. Persoana în cauză a intrat în ţară în baza unei vize Schengen şi la expirarea dreptului de şedere nu a părăsit România. În urma verificărilor efectuate, s-a constatat ca pe numele acestuia a fost emisă, anterior depistării, o Comunicare de părăsire a teritoriului naţional, pe care nu a respectat-o. Ca urmare a celor constatate, poliţiştii au emis o decizie de returnare prin care cetăţeanul turc este obligat să părăsească ţara în termen de 15 zile. Totodată, acesta a fost sancţionat contravenţional cu amendă în cuantum de 400 lei,  conform OUG 194/2002 privind regimul străinilor în România, cu modificările şi completările ulterioare. Inspectoratul General pentru Imigrări, prin structurile sale teritoriale, va continua organizarea unor astfel de acţiuni pe linia combaterii şederii şi muncii ilegale, atrăgând atenţia cetăţenilor străini asupra respectării legislaţiei în vigoare în ce priveşte dreptul de şedere pe teritoriul României.

Redacția ProAlba
Despre Redacția ProAlba 21826 Articles
E-mail: office@proalba.ro Telefon: 0740.430.128

Fii primul care comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată


*