Trupa de teatru Skepsis reprezintă Alba Iulia la un festival din Rusia

În perioada 11-18 septembrie 2019, Grupul Skepsis a fost invitat să reprezinte Alba Iulia şi implicit România cu spectacolul MAESTRUL, după E.Ionescu, la prima ediţie a Festivalului Internaţional „GingerFest”, organizat la Tula, Rusia.

Festivalul este la prima ediţie, fiind dedicat promovării teatrelor tinere şi încurajării dezvoltării relaţiilor culturale între tinerii artişti la nivel internaţional. Prin acest eveniment, organizatorii doresc să atragă atenţia publicului spre teatrul contemporan punând accent pe fenomenul interculturalităţii.

Evenimentul este organizat de Sala de Concerte a oraşului Tula, oraşul marelui Tolstoi, şi de compania de teatru „Muesli” din localitate, având un caracter competitiv. Zece companii şi trupe tinere de pe două continente se vor întrece timp de o săptămână pentru a cuceri aplauzele spectatorilor, aprecierile juriului de specialitate şi premiile puse în joc. Tinerii actori vor beneficia de ateliere de formare şi dezvoltare a abilităţilor artistice sub coordonarea invitaţilor speciali propuşi de organizatori.

Grupul Skepsis va participa în concurs cu spectacolul Maestrul, după E.Ionescu, în regia lui Viorel Cioflică. Este unul dintre cele mai bune spectacole din repertoriul grupului pe care îl propunem ori de câte ori avem oportunitatea de a promova dramaturgia românească în cadrul unui eveniment intercultural.

Despre motivele care au condus la selectarea spectacolului, organizatorii ne transmit:

“De la bun început ne-am propus ca la prima ediţie să avem un program de spectacole cât mai diverse ca gen. Grupul Skepsis are un stil unic şi o abordare originală şi credem că prin acest specific vor fi un punct forte al festivalului nostru. Tula este un oraş cu o istorie bogată şi în care s-a păstrat o zestre culturală puternică, dar care în ultimele decade este cunoscut mai degrabă ca un important centru industrial. Prin faptul că acum se pregăteşte să fie gazda mai multor grupuri şi companii de teatru care vin din părţi diferite ale lumii, oraşul se repune în valoare ca centru cultural. Ne dorim ca festivalul să fie organizat anual şi să transforme Tula într-o veritabilă capitală a teatrului tânăr în Rusia.” – Lucy Katsero (Regizor, trupa “Muesli”, Tula).

Prin participarea la acest festival, grupul Skepsis continuă să certifice rolul de ambasador cultural al Municipiului Alba Iulia, urmând ca această toamnă să aducă noi participări la evenimente culturale la nivel naţional şi internaţional.

 

 

 

Redacția ProAlba
Despre Redacția ProAlba 19292 Articles
E-mail: office@proalba.ro Telefon: 0740.430.128

Fii primul care comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată


*