Trei blăjeni au dat „atacul” la o fermă viticolă. Au furat plasa metalică din incintă

plasa de sarmaCei trei inculpați, identificaţi ca fiind Alex G. De 20 de ani, D.D. de 16 ani şi Olimpia B. de 26 de ani, se aflau pe strada Clujului din municipiul Blaj, iar în momentul în care au fost observaţi de un echipaj de jandarmerie, tocmai încercau să găsească o modalitate de a transporta aproximativ 85 de kg plasă de sârmă folosită pentru susţinerea viţei de vie. Interpelaţi de jandarmi, tinerii au recunoscut că au sustras plasa metalică dintr-o ferma viticolă din apropiere şi doreau să o valorifice în interes personal la un centru de colectare a fierului vechi. În plus, aceştia au adăugat că nu sunt la prima faptă de acest fel, în urmă cu câteva zile ei mai sustrăgând aproximativ 30 kg de plasă metalică a cărei valoare deja o fructificaseră.

Jandarmii au întocmit pe numele celor trei actele premergătoare începerii urmăririi penale, aceştia fiind susceptibili de săvârşirea infracţiunilor de distrugere şi furt calificat. Cercetările vor fi continuate de Parchetul de pe lângă Judecătoria Blaj.

Redacția ProAlba
Despre Redacția ProAlba 19272 Articles
E-mail: office@proalba.ro Telefon: 0740.430.128

Fii primul care comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată


*