Trei bărbați bănuiți de trafic de persoane și proxenetism, reținuți de BCCO Alba Iulia

politiePoliţiştii specializaţi în combaterea criminalităţii organizate şi procurorii D.I.I.C.O.T. din Hunedoara au probat activitatea infracţională a 3 bărbaţi, care ar fi plasat în vederea practicării prostituţiei 5 tinere. Cei în cauză au fost reţinuţi.

La data de 28 aprilie, poliţiştii Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Alba Iulia şi procurorii D.I.I.C.O.T. – Biroul Teritorial Hunedoara au documentat activitatea infracţională a 3 bărbaţi, unul în vârstă de 17 ani şi ceilalţi doi de 60 şi 61 de ani, bănuiţi de trafic de minori şi proxenetism.

Din cercetări a reieşit că, în toamna anului 2014, minorul de 17 ani ar fi recrutat 2 eleve din licee din Lupeni şi Vulcan şi le-ar fi determinat să practice prostituţia cu diferiţi clienţi, contra unor sume de bani.

Pentru a-şi însuşi banii proveniţi din prostituţie, cel în cauză ar fi folosit atât şantajul emoţional, cât şi deferite ameninţări.

De asemenea, ceilalţi doi bărbaţi ar fi determinat 3 minore, cu vârste între 14 şi 15 ani, să practice prostituţia pe raza municipiului Petroşani. Aceştia le-ar fi pus la dispoziţie un imobil pentru a se întâlni cu diferite persoane şi ar fi racolat clienţi, iar banii îi împărţeau cu ele.

În urma administrării probatoriului, cei 3 au fost reţinuţi sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de trafic de minori, act sexual cu un minor şi proxenetism, urmând a fi prezentaţi instanţei de judecată, cu propunere de arestare preventivă.

Acţiunea a beneficiat de suportul de specialitate al Direcţiei Operaţiuni Speciale din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Române şi de sprijinul poliţiştilor din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Hunedoara.

Redacția ProAlba
Despre Redacția ProAlba 20653 Articles
E-mail: office@proalba.ro Telefon: 0740.430.128

Fii primul care comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată


*