Transportatorii de persoane din Alba, în vizorul polițiștilor rutieri. S-au aplicat sancțiuni de peste 8.700 de lei

politieÎn perioada 11 -13 aprilie 2016, poliţiştii din structurile de poliţie rutieră din judeţul Alba, au acţionat, pe raza întregului judeţ, pentru prevenirea accidentelor în care sunt implicate autovehiculele de transport persoane, efectuat prin curse regulate şi ocazionale.

Cu ocazia acestei acţiuni au fost controlate 316 autovehicule destinate acestui tip de transport, iar poliţiştii au constatat 56 de abateri de la normele legale privind circulaţia pe drumurile publice. Cele mai multe sancţiuni au fost aplicate pentru nerespectarea normelor legale privind circulaţia pe drumurile publice(48), două pentru nerespectarea capacităţii de transport şi una pentru lipsa inspecţie tehnice periodice. Restul sancţiunilor, au fost aplicate pentru nerespectarea legislaţiei speciale în domeniul transporturilor.

Totodată, au fost retrase două certificate de înmatriculare, iar valoarea totală a sancţiunilor aplicate a fost de 8.792 lei.

Redacția ProAlba
Despre Redacția ProAlba 18840 Articles
E-mail: office@proalba.ro Telefon: 0740.430.128

Fii primul care comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată


*