Tinerii liberali din Alba Iulia se implică în acțiuni de ordin ecologic. Vineri vor planta pomi în zona parcului de joacă de lângă Liceul Sportiv

ecologizare tnlContinuând o tradiție care durează de câțiva ani, TNL Alba Iulia va realiza și anul acesta câteva importante acțiuni de ordin ecologic. Două dintre ele urmează a se desfășura săptămâna aceasta, iar organizatorii îi invită să li se alăture pe toți cei care doresc să se implice în acest tip de activități. Astfel, vineri, 27 martie, de la ora 16.00, va avea loc o primă acțiune, ea constând în plantarea de pomi în zona parcului de joacă de lângă Liceul cu Program Sportiv Alba Iulia. De asemenea, se va realiza și o acțiune de ecologizare în zonă, scopul acestei activități fiind acela de a transmite un mesaj cât se poate de clar, și anume faptul că toți locuitorii municipiului Alba Iulia sunt responsabili de modul în care arată orașul. De asemenea, sâmbătă, 28 martie, de la ora 20.30, la fântana arteziană din parcul Cetate, va avea loc o acțiune de marcare a Orei Pământului, un eveniment anual, care este din ce în ce mai important și care are rolul de a-i conştientiza pe cetăţeni că este  important să consume cât mai puţină energie electrică, în condiţiile în care producerea acesteia este un proces care poluează mediul. În cadrul proiectului Ora Pământului ideea principală este de a acorda 60 de minute pentru planetă, în acest interval de timp urmând a fi stinse becurile și a se deconecta aparatele electrocasnice de la sursele de energie; astfel se poate vorbi de o înţelegere mai clară a ideii că trebuie să păstrăm Pământul cât mai sănătos pentru generaţiile viitoare. În spiritul Orei Pământului, TNL-iștii albaiulieni vor realiza o acțiune stradală de popularizare a Orei Pământului, urmată de o lansare lampioane. La ambele acțiuni vor participa și lideri locali ai PNL Alba.

Redacția ProAlba
Despre Redacția ProAlba 19274 Articles
E-mail: office@proalba.ro Telefon: 0740.430.128

Fii primul care comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată


*