Tenis: Victorii pentru Lucian Codea şi Alexia Negrescu în turneul de la Cisnădie

tenisLucian Codea, de la Asociaţia Clubul de Tenis Alba-Cugir, a câştigat Cupa Jarex Filtertechnik de la Cisnădie (Sibiu) la categoria 12 ani băieţi. În finală, Lucian Codea şi-a respectat statutul de principal favorit şi l-a învins categoric, în două seturi identice (6-0, 6-0), pe Bogdan Voina, de la Asociaţia Club Sportiv Panalim Sibiu.

Triumf în competiţia de la Cisnădie şi pentru Alexia Negrescu, de la Tenis Club Sun Alba Iulia, la 12 ani fete. Alexia Negrescu a câştigat turneul final de la categoria amintită, la care au mai participat Elena Coca (Tenis Club Rm. Vâlcea), Anamaria Oana (CS Universitar Tg. Mureş) şi Maria Florea (Pro AS Sibiu). Tenisul de câmp traversează o perioadă fastă, albaiulianca Miriam Bulgaru (17 ani) atingând momentul de vârf al carierei sale de până acum prin câştigarea, la Galaţi, a primului titlu într-un turneu ITF.

Lucian Dărămuș

Redacția ProAlba
Despre Redacția ProAlba 19966 Articles
E-mail: office@proalba.ro Telefon: 0740.430.128

Fii primul care comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată


*