Telefoane în valoare de aproape 6000 de lei, „subtilizate” din Aiud, le-au fost restituite proprietarilor. Autorii faptelor s-au ales cu dosare penale

telefoaneLa data de 24 mai 2017, poliţiştii de investigaţii criminale din cadrul Poliţiei Municipiului Aiud, cu sprijinul poliţiştilor Unităţii Teritoriale de Analiză a Informaţiilor Alba Iulia, au reuşit identificarea a patru persoane bănuite de comiterea a trei fapte de furt de telefon mobil şi a unei fapte de însuşirea bunului găsit ce are ca obiect tot un telefon mobil, reclamate poliţiei în perioada noiembrie 2016 – mai 2017.

Astfel, poliţiştii au stabilit faptul că, în noaptea de 26 spre 27.11.2016, o femeie în vârstă de 49 de ani, din judeţul Gorj, care locuieşte, fără forme legale în municipiul Aiud, a profitat de neatenţia clientei unui local public din Aiud şi i-a sustras telefonul mobil, în valoare de aproximativ 2.000 de lei.  Telefonul mobil a fost recuperat şi restituit păgubitei, iar faţă de femeia bănuită de comiterea furtului, cercetările sunt continuate sub aspectul comiterii infracțiunii de furt calificat.

În 24 mai, poliţiştii au identificat-o pe o femeie de 52 de ani, din Ocna Mureş, ca bănuită de comiterea furtului unui telefon în valoare de 1.200 de lei, în dauna unui bărbat de 71 de ani, din Aiud.  În sarcina acesteia s-a reţinut faptul că, în data de 16 martie 2017, a profitat de neatenţia păgubitului şi, în timp ce se afla în autoturismul acestuia, i-a sustras telefonul mobil.

Poliţiştii au stabilit faptul că, în acelaşi fel ar fi acţionat şi o tânără,în vârstă de 29 de ani, din Alba Iulia care, în data de 16 martie 2017, a sustras un telefon mobil în valoare de 1.485 lei, tot din Aiud. Şi în aceste cazuri s-a reușit recuperarea telefoanelor furate, iar faţă de femeile bănuite de comiterea faptelor cercetările sunt continuate sub aspectul comiterii infracțiunii de furt.

Poliţiştii din Aiud îl cercetează, sub aspectul comiterii infracţiunii de „însuşirea bunului găsit”, pe un bărbat de 41 de ani, din municipiul Aiud.

Se pare că, în dimineaţa zilei de 19 mai a.c., acesta ar fi găsit un telefon mobil, în valoare de 1.000 de lei, pe care proprietarul îl uitase pe mase din faţa unui choşc alimentar din Aiud. Şi în acest caz, telefonul a fost recuperat şi restituit bărbatului ce l-a pierdut.

 

Redacția ProAlba
Despre Redacția ProAlba 19054 Articles
E-mail: office@proalba.ro Telefon: 0740.430.128

Fii primul care comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată


*