Tarifele la transportul local din Aiud au fost majorate

În şedinţa din 26 septembrie 2012, Consiliul Local Aiud a aprobat majorarea tarifelor pentru serviciile de transport public local de călători, la solicitarea Asociaţiei Trans Local 2006, care şi-a motivat cererea prin creşterea semnificativă a costurilor de exploatare, cauzate de majorarea cheltuielilor cu carburanţii şi a celor de personal. Ca urmare a votului exprimat de aleşii locali, tarifele la transportul local de călători pe raza municipiului Aiud au crescut în medie cu 17,18% faţă de ultimele tarife, aprobate în luna martie a anului 2011. Mai exact, preţul unei călătorii pe oricare dintre cele 24 trasee stabilite la nivelul municipiului Aiud s-a majorat cu 0,50 lei.

În argumentaţia care a stat la baza solicitării adresate autorităţilor locale, operatorul de transport public local a arătat că, în perioada de referinţă ianuarie 2011- martie 2012, cheltuielile cu carburanţii şi cele de personal, generate de creşterea salariului minim pe economie, au crescut cu 15,03%. De precizat faptul că Asociaţia Trans Local 2006 a făcut analiza evoluţiei cheltuielilor prin raportare la luna ianuarie 2011 care a fost luată în calcul la ultima majorare de tarife, aprobată prin HCL nr. 97/30.03.2011.  Proiectul de hotărâre aprobat de Consiliul Local Aiud în 26 septembrie a fost iniţiat de primarul Mihai Horaţiu Josan, cu respectarea întocmai a prevederilor Ordinului nr. 272/2007 pentru aprobarea Normelor-cadru privind stabilirea, ajustarea şi modificarea tarifelor pentru serviciile de transport public local de persoane. „Această majorare a tarifelor la transportul public local de călători se impunea a fi aprobată, din cauza majorării costurilor de exploatare ale Asociaţiei Trans Local 2006. Din 2004, de când transportul local de călători este asigurat de acest operator, cetăţenii s-au declarat în general mulţumiţi de serviciile oferite, iar pe parcurs, acolo unde a fost cazul, activitatea a fost corectată, pentru că scopul nostru, atunci când am concesionat serviciul de transport local, a fost acela de a răspunde cerinţelor şi exigenţelor cetăţenilor, iar eu cred că am reuşit. Încă de la început, am acordat şi facilităţi la transportul local unor categorii de persoane care au nevoie de sprijinul nostru, iar intenţia mea este să solicit în continuare aprobarea Consiliului Local în acest sens” a declarat Mihai Horaţiu Josan, primarul municipiului Aiud.

O dată cu aprobarea majorării tarifelor serviciului public de transport local de călători, Consiliul Local Aiud a votat şi proiectul iniţiat tot de primarul municipiului Aiud care a vizat completarea HCL nr. 155/2011 prin care sunt stabilite categoriile de persoane ce beneficiază de facilităţi la transportul local. Până în prezent, au beneficiat lunar de la 5 până la 30 de călătorii dus-întors gratuite pensionarii cu vârsta peste 65 de  ani şi cu venituri de până la 411 lei, tinerii care au împlinit vârsta de 18 ani şi provin din centrul de Plasament Sîncrai, veteranii de război şi văduvele acestora, foştii deţinuţi politici şi donatorii de sânge, reprezentanţii localităţilor componente şi aparţinătoare în Consiliul Local, titularii contractelor de voluntariat, cetăţenii fără venituri sau persoane cu situaţii de sănătate dificile, persoanele cu atribuţii în desfăşurarea unor activităţi de interes public local care se deplasează în localităţile componente şi aparţinătoare municipiului Aiud, elevii de pe raza teritoriului administrativ al municipiului Aiud, persoanele cu handicap grav şi accentuat, precum şi însoţitorii acestora.În urma aprobării de către Consiliul Local a iniţiativei primarului Mihai Horaţiu Josan, lista categoriilor de persoane care beneficiază de facilităţi la transportul public local de călători se completează cu preşcolarii de pe raza municipiului Aiud şi însoţitorii acestora. „Am cerut Consiliului Local Aiud să aprobe proiectul de hotărâre, pentru că, o dată cu reorganizarea sistemului de învăţământ, unele grădiniţe şi-au încetat activitatea, iar copiii au trebuit înscrişi la alte instituţii de învăţământ, ceea ce îi obligă să facă naveta. Aşadar, era firesc să primească şi ei sprijinul autorităţilor locale şi să beneficieze de facilităţi la transportul local”, a precizat primarul Mihai Horaţiu Josan.

Redacția ProAlba
Despre Redacția ProAlba 14626 Articles
E-mail: office@proalba.ro Telefon: 0740.430.128

Fii primul care comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată


*