Târgul Național de Turism Rural de la Albac: Cei mai buni interpreți la tulnic și-au demonstrat măiestria într-un concurs unic în România

Numeroși interpreți din zona Munților Apuseni au participat, duminică, la cea de-a III-a ediție a Concursului de interpretare la tulnic „In memoriam Elena Pogan”, eveniment desfășurat în cea de-a doua zi a Târgului Național de Turism Rural de la Albac. Concursul, unicul de acest fel din țară, a reunit concurenți cu vârste diferite, care au încercat să își demonstreze în fața unui juriu de specialiști măiestria la tulnic, instrument tradițional al Țării Moților.

În urma competiției premiul I i-a revenit interpretei Geanina Onețiu din Câmpeni, pe locul II s-a clasat Florina Ramona Pogan din satul Verdești, comuna Avram Iancu, iar pe III – Lenuța Fiț din comuna Avram Iancu.

Concursul de interpretare la tulnic „In memoriam Elena Pogan” poartă numele celei care în urmă cu aproape 60 de ani a înființat primul grup de tulnicărese din România. ELENA POGAN (20 iunie 1925 – 13 decembrie 2010) s-a născut în Avram Iancu, a absolvit Institutul Pedagogic și a fost profesor de chimie, biologie și muzică în comuna natală. În toamna anului 1960 a înființat Grupul de tulnicărese, primul de acest fel din țară, iar în anul 1962 a absolvit cursurile Școlii Populare de Artă, secția dirijat. An de an a deschis Sărbătoarea tradițională ,,Târgul de Fete de pe Muntele Găina” și a participat la numeroase spectacole pe plan local, național și internațional. Tulnicul, instrumentul pe care l-a iubit și pe care l-a promovat, este un instrument muzical aerofon, cu formă tubulară, deschisă la ambele capete, care produce sunete muzicale cu ajutorul curentului de aer dirijat prin interiorul său. Artizanii din Țara Moților confecționează tulnice numai din lemn de molid, sub formă tronconică, dreaptă, deschisă la ambele capete, cu lungime variind între 1,5 m și 3 m. În alcătuirea tulnicului intră două doage lustruite, lipite cu rășină și fixate cu cercuri de jneapăn de salcie sau de brad.

Târgul Naţional de Turism Rural de la Albac a continuat, duminică, 11 august 2019, cu vizitarea expozițiilor deschise în ziua precedentă, dar și cu o demonstrație de gastronomie tradițională realizată de reprezentanții pensiunilor din zonă. Aceștia au gătit în aer liber, la ceaun, mâncări tradiționale din Apuseni. La ora 12:00, în centrul comunei, s-au desfășurat jocuri de inițiere în orientare turistică susținute de reprezentanții cluburilor de turism participante.

Pe scena din centrul Albacului a avut loc, începând cu ora 14:00, Concursul de interpretare la tulnic „In memoriam ELENA POGAN” – ediția a III-a, iar de la ora 15:30 a început un amplu spectacol folcloric deschis de Tulnicăresele din Albac și Ansamblul Folcloric „Albăceana” din Albac. În spectacol au evoluat interpreții Maria Dan Păucean, Simona Costin și Ionuț Mateș, Mirela Mănescu, Ioana Maria Ardelean, Mariana Deac. Spectacolul va continua cu evoluția Ansamblului Jidvei România („Junii de la Jidvei” – ,,Fetele de la Jidvei”) și soliștii vocali: Lorena Adam, Iulia Șchiau, Andrei Ivănuș, Oana Horhat, Dumitru Stroe, Radu Adam, Ionela Răspop, Daniela Popa, Aurelian Adam, Aurel Lupu, Cristina Todor, Alexandru Urs, Cărălina Furdui, Cătălin Rus, Raluca Dulău, Ovidiu Axente, Iulia Banciu, Ioana Agârbicean, Nicușor Balu, Andrei Banciu, Denisa Balu, Cătălin Noja, Adina Popa, Iulian Bic, Florina Oprea, Gabriel Bucur, Oana Marian, Alexandru Popescu, Alexandra Băcilă, Andrei Todea, Ionela Stani, Gabriela Oancea. Ansamblul Folcloric „Augustin Bena” al Județului Alba, dirijat de Alexandru Pal, a întregit

spectacolul alături de soliștii vocali Maria Filimon, Floricica Moga, Nicolae Plută, Dorina Narița, Nicolae Tuhuț și Ansamblul de dansuri coordonat de Alexandra și Flaviu Mîrza.

Târgul Național de Turism Rural de la Albac este organizat de Consiliul Județean Alba, prin Centrul de Cultură „Augustin Bena” Alba și Primăria Comunei Albac, în parteneriat cu Asociația Națională de Turism Rural, Ecologic și Cultural Filiala Alba. Târgul este, alături de alte evenimente culturale și de promovare turistică, o marcă înregistrată a Consiliului Județean Alba.

 

Redacția ProAlba
Despre Redacția ProAlba 19738 Articles
E-mail: office@proalba.ro Telefon: 0740.430.128

Fii primul care comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată


*