Tânără din Ighiu reţinută pentru fraudă, după ce și-a însușit peste 30.000 de lei din credite folosind acte false

retinutaO tânără în vârstă de 27 de ani, din comuna Ighiu, a fost luată în vizior de către poliţiştii Serviciului de Investigare a Fraudelor din cadrul Inspectoratului de Poliţie Județean Alba pentru comiterea infracțiunilor de înşelăciune, fals în înscrisuri sub semnătură privată şi delapidare.

În urma probatoriului administrat în cauză, poliţiştii au stabilit că în perioada ianuarie – martie 2013,  în calitate de colaborator al unei societăţi de credit, a încheiat 27 de contracte de credit în numele a 27 persoane fizice de pe raza comunei Ighiu şi a municipiului Alba Iulia, folosind adeverinţe de salariu false, iar sumele de bani aferente creditelor le-a folosit in scopuri personale.

În acelaşi timp, cu ocazia încheierii şi derulării acestor contracte, i-a indus si menţinut în eroare pe reprezentanţii legali ai societăţii de credit, însușindu-și, în scop personal, ratele aferente creditelor acordate.

Prin faptele sale tânăra a creat un prejudiciu de 30.946 lei, care până în prezent nu a fost recuperat.

La data de 3 aprilie, faţă de învinuită, poliţiştii au luat măsura reţinerii pentru o perioadă de 24 de ore, urmând ca în cursul zilei de joi, 4 aprilie, să fie prezentată Parchetului de pe lângă Judecătoria Alba Iulia, cu propunere de arestare preventivă.

Redacția ProAlba
Despre Redacția ProAlba 21819 Articles
E-mail: office@proalba.ro Telefon: 0740.430.128

Fii primul care comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată


*