Succes pentru conferința Lions „Rolul și importanța vaccinului”, desfășurată la Alba Iulia

conferinta lionsÎn data de 25 aprilie, la Universitatea ,,1 Decembrie 1918,, din Alba Iulia, a avut loc Conferința Lions „Rolul & importanta vaccinului”, unde speack-eri de renume in domeniul vaccinologiei din România -si nu numai- au vorbit despre importanta  imunizării copiilor.

Vaccinarea copiilor – un subiect controversat în prezent – constituie o temă mult dezbătută în cadrul canalelor informale și neoficiale. Gândit ca un eveniment care să dezbată și să prezinte ambele accepțiuni cu avantaje și dezavantaje, prezenta conferință este materializarea visurilor unui tânăr medic de familie din Alba Iulia, Dr. Mădălina Vesa, prin care acesta dorește și își dorește pacienți corect informați, din punct de vedere medical.

In prima parte a acestui eveniment dr. Gabriel Diaconu a analizat împreună cu publicul prezent aspectul emoțional și rațional al dezbaterilor pro/anti vaccin.

Publicul prezent a fost consiliat de către dr. Nicolae Iordache pentru a ști să ,,citească,, corect un articol așa-zis medical, mai ales sa sesizeze capcanele unui autor manipulator.

conferinta lions 1În cea de a a doua parte, dr. Gindrovel Dumitra si dr. Dorica Sănduțu au introdus părinții prezenți în tainele vaccinologiei. Părinții din Alba Iulia au pus întrebări variate și de asemenea s-au dat răspunsuri chestiunilor legate de siguranța vaccinurilor, efectele adverse, toxicitate, autism, noua schema de vaccinare, vaccinuri opționale, cum putem preveni cancerul de col uterin prin vaccinare și multe alte subiecte de interes pentru parinți.

,,Feedbackul pozitiv, multitudinea de intrebari din partea publicului , mă face să sper că acest eveniment este doar primul din seria conferintelor Lions „Rolul & importanța vaccinului”, a declarat dr. Mădălina Vesa, medic de familie din Alba Iulia, inițiatoarea acestui eveniment.

conferinta lions 2De asemenea, Dr. Mădălina Vesa mulțumește invitaților dr. Gindrovel Dumitra -coordonatorul grupului de vaccinologie a SNMF, dr. Dorica Sandutu- membră a grupului de vaccinologie a SNMF, dr. Gabriel Diaconu- medic psihiatru și psihotraumatolog și dr. Nicoale-Iordache Iordache-consultant trainer si autor al cărții „Cine ești tu, doctore?” pentru tot sprijinul oferit și pentru disponibilitatea de a participa la acest eveniment, organizat în Alba Iulia.

AICI concluziile invitatilor primei Conferinte Lions desfsurata in Districtul 124 de catre Lions Club Alba Iulia intitulata ”Rolul si importanta vaccinului”. In partea de jos al link-ului veti gasi cele trei inregistrari ale intregului eveniment.

Organizatorul acestui eveniment a fost Lions Club Alba Iulia impreuna cu Dr. Madalina Vesa si partener Universitatea ,,1 Decembrie 1918,, din Alba Iulia .

Redacția ProAlba
Despre Redacția ProAlba 19752 Articles
E-mail: office@proalba.ro Telefon: 0740.430.128

Fii primul care comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată


*