STUDIU: Aproximativ 85% dintre cetățenii UE nu știu ce drepturi au ca pasageri ai companiilor aeriene

  • Un studiu realizat de AirHelp, la nivelul Uniunii Europene, arată că 85% dintre cetățenii țărilor membre nu știu ce drepturi au ca pasageri ai companiilor aeriene
  • 66% din pasagerii care s-au confruntat cu zboruri întrerupte susțin că operatorii aerieni nu le oferă informații suficiente despre drepturile lor
  • 13 milioane de pasageri pierd anual 5 miliarde de euro, pentru că nu aplică pentru despăgubiri pentru zboruri întârziate, anulate sau suprarezervate 

AirHelp, lider mondial în obținerea de compensații pentru pasagerii companiilor aeriene, dezvăluie, în urma unui studiu încheiat recent, că 85% dintre cetățenii  Uniunii Europeane nu își cunosc drepturile ca pasageri. Prin urmare, aceștia pierd peste 5 miliarde de euro în fiecare an, pentru că nu cer despăbugiri pentru zborurile întârziate, anulate sau suprarezervate.

Realizat în februarie 2018, pe un eșantion de peste 7.000 de pasageri cu vârsta de peste 18 ani, din Uniunea Europeană, studiul AirHelp este una dintre cele mai complexe analize despre cunoașterea drepturilor pasagerilor. De la înființare până acum, AirHelp a ajutat 5 milioane de pasageri să primească despăgubiri în valoare de 300 de milioane de euro.

Totodată, potrivit acestui studiu, 53% dintre pasagerii care au probleme cu zborurile lor consideră că au dreptul să primească o compensație de până la 600 euro, iar 44% dintre pasagerii afectați de zborurile întârziate sau anulate nu depun o plângere. În același timp, 66% dintre pasagerii afectați de întârzierea, anulare sau suprarezervarea unui zbor susțin că transportatorii aerieni nu îi informează despre drepturile lor.

Henrik Zillmer, CEO AirHelp: “Legislația UE 261 care protejează drepturile călătorilor este foarte valoroasă. Cu toate acestea, pasagerii încă se simt neputincioși în relația cu companiile aeriene și mulți dintre aceștia pierd compensațiile la care au dreptul, pentru că nu depun cerere. În fiecare an, aproape 13 milioane de pasageri lasă peste 5 miliarde de euro în mâinile companiilor aeriene, care le datorează despăgubiri după întreruperile neplăcute ale zborurilor. Suntem foarte încântați să facem publice rezultatele acestui studiu despre pasageri, factori de decizie politică și companii aeriene, care, pentru prima dată, arată dovada incontestabilă a nevoii reale de a crește gradul de conștientizare și de a înțelege drepturile pasagerilor. Acesta este și motivul pentru care am creat AirHelp în urmă cu cinci ani și vom continua să lucrăm fără încetare pentru a ajuta călătorii să obțină despăgubirile la care au dreptul și pentru a-i sprijini pe parcursul întreruperilor de zbor”.

Mai mult, în ciuda legii EC 261, existente de 14 ani, care reglementează dreptul pasagerilor la despăgubiri, aceștia nu aplică pentru compensații din următoarele motive: nu știu că au acest drept (42%), nu cred că sunt eligibili pentru despăgubire (36%) și nu știu cum să depună o reclamație (24%).

„Perturbările recente ale zborurilor au indicat faptul că pasagerii companiilor aeriene nu își cunosc drepturile. Există atât de puțină cunoaștere în UE  privind drepturile pasagerilor, deși UE a stabilit una dintre cele mai protecționiste legislații în domeniu. Asta se întâmplă în special în contextul neîncrederii în instituțiile noastre și în proiectul european în ansamblul său. Urgent trebuie să abordăm această problemă și să regândim modul în care comunicăm despre legislația UE care are un impact direct și pozitiv asupra cetățenilor”, spune Pavel Telička, Vicepreședinte al Parlamentului European și membru al Comitetului pentru Transporturi.

În ce privește România, AirHelp a identificat în 2017 peste 42.000 de pasageri români eligibili pentru despăgubiri. Dacă le-ar solicita, valoarea lor ar fi de 12 milioane de euro.

Ștefan Radu, country manager AirHelp România: “Nivelul compensațiilor pentru zboruri întârziate sau anulate este încă la început în România. De aceea, noi, la AirHelp, ne-am luat angajamentul să participăm la educarea și creșterea pieței prin promovarea drepturilor pasagerilor români. De asemenea, pentru a veni în ajutorul pasagerilor afectați, am creat aplicația gratuită AirHelp în care pot verifica în doar câteva minute eligibilitatea pentru despăgubiri. Pasagerii trebuie doar să trimită detaliile cazului lor, iar de partea grea – procesarea cererii și obținerea compensației – ne ocupă noi. Drepturile pasagerilor primează întotdeaună”.

Pentru zborurile întârziate sau anulate și în cazuri de refuz la îmbarcare, pasagerii au dreptul la o compensație financiară de până la 600 de euro de persoană în anumite circumstanțe. Condițiile pentru aceasta prevăd ca aeroportul de plecare să se afle în interiorul UE sau ca transportatorul aerian să aibă sediul în UE și să debarce în UE. În plus, motivul întârzierii zborului trebuie țină de compania aeriană. Compensația poate fi solicitată în termen de trei ani de la zborul întârziat, anulat sau suprarezervat.

În situațiile considerate „circumstanțe extraordinare”, cum ar fi greve neautorizate, furtuni sau situații de urgență medicale, companiile aeriene sunt scutite de obligația de compensare a pasagerilor. Cu alte cuvinte, „circumstanțele extraordinare” nu se califică pentru compensarea zborului.

Despre AirHelp 

  1. AirHelp este lider mondial în recuperarea de compensații pentru companiile aeriene. Din 2013, de când a fost lansat, AirHelp a ajutat mai mult de cinci milioane de pasageri din întreaga lume, compensațiile recuperate pentru aceștia depășind 300 de milioane de euro. AirHelp are reprezentanțe în Europa, Asia și America de Nord, care deservesc 30 de țări, oferind asistență în 16 limbi. Compania are peste 500 de angajați la nivel mondial.
  1. Metodologia AirHelp: Compania are cea mai de încredere și precisă bază de date din lume privind zborurile companiilor. Baza de date AirHelp strânge multiple informații dintr-o varietate de surse de încredere, precum agenții guvernamentale, bazele de date ale aeroporturilor, flight – tracking, istoricul companiilor aeriene și date de brokeraj comercial. Astfel, AirHelp poate oferi o imagine corectă și reală a intârzierilor, anulărilor zborurilor la nivel mondial, circumstanțele lor și probabilitatea apariției acestor tipuri de probleme.

În cazul acestui studiu, dacă nu se specifică altfel, toate datele sunt furnizate de YouGov Deutschland GmbH. 7.103 respondenți au participat la sondaj, care a avut loc în 2018. Rezultatele au fost ponderate și sunt reprezentative pentru călătorii aerieni din Germania, Marea Britanie, Suedia, Danemarca, Italia, Norvegia și Spania (18+). Un zbor cu probleme este definit ca un zbor suprasolicitat, anulat sau întârziat mai mult de 3 ore.

 

 

Redacția ProAlba
Despre Redacția ProAlba 17291 Articles
E-mail: office@proalba.ro Telefon: 0740.430.128

Fii primul care comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată


*