Știrile false și impactul lor asupra oamenilor. Dezbatere inițiată de organizația civică „Forum Apulum”.

Mircea Trifu

forum apulumȘtirile false și impactul lor asupra oamenilor. Aceasta a fost tema unei dezbateri organizată în 22 aprilie 2017, la Universitatea „1 Decembrie 1918” din Alba Iulia, de noua organizație civică „Forum Apulum”. Discuțiile au vizat, în principal, termenul „fake news”, nou intrat în teoriile comunicării de masă și care a devenit o provocare pentru furnizorii de informații corecte din întreaga lume. Dezbaterea a fost moderată de Diana Filimon și s-a purtat în jurul noțiunilor de manipulare, propagandă, informație, post-adevăr (post-truth). Rezultatul a fost o propunere inedită: realizarea unui ghid de recunoaștere a știrilor false în limba română.

Temele au fost susținute de Ciprian Cucu, lector universitar doctor în cadrul Universității „1 Decembrie 1918” din Alba Iulia și Dorin Țimonea, jurnalist la ziarul Adevărul. Cei doi vorbitori s-au axat pe abordarea teoretică a acestor concepte, dar nu au lipsit nici exemplele și elementele practice, jocurile, prin care publicul a avut ocazia să vadă în ce măsură clișeele și tiparele culturale sau de altă natură influențează formarea unor opinii.

ciprian cucu„Suntem predispuși să găsim modele predefinite și să construim povești explicative (chiar unde nu există). «Fugim» de efortul intelectual, ne formăm convingeri mai degrabă intuitiv, influențați de oamenii cărora le acordăm încrederea noastră și de măsura în care informațiile noi se potrivesc pe convingerile deja existente. Mai apoi apelăm la rațiune să ne justificăm opțiunile și cercul vicios e gata. Soluția este pe cât de evidentă, pe atât de dificilă: trebuie să fim dispuși să ne provocăm în mod constant propriile convingeri, să încercăm întotdeauna să înțelegem mai bine ce spun convingerile noastre, să ne străduim să înțelegem mai bine ce zic ceilalți și să fim dispuși să ne antrenăm gândirea critică. Pe scurt, să fim dispuși să depunem efort!”, a spus Ciprian Cucu.

Dorin Timonea„Fake news nu sunt doar știri false, ci false intenționat, folosite ca armă în diferite situații. Au devenit parte din cotidian, de când meseria de jurnalist este la îndemâna oricui are o tastatură şi o platformă unde se poate exprima. Fenomenul a devenit o provocare pentru mass-media în general. Sunt redacţii care au oameni care verifică tot timpul dacă știrile noice apar sunt adevărate sau nu. În România nu există studii cu privire la efectul știrilor false, dar s-a constatat o creștere a sentimentelor anti-europene odată cu dezvoltarea acestui fonomen. Cu alte cuvinte, știrile false alimentează euroscepticismul”, a afirmat Dorin Țimonea.

În acest context, atunci când cineva citește o știre bombastică acesta ar trebui să fie atent și să verifice câteva lucruri: a auzit de site-ul respectiv până atunci? Are o casetă redacțională sau o adresă de contact? Există mai mult decât o sursă de verificare a știrii? Autorii pot fi identificați? Există o documentare proprie sau se citează surse și autori ce nu pot fi verificați?

Organizatorii dezbaterii au editat și distribuit ziarul „Fake News”, care cuprinde un rezumat al celor două prezentări precum și un articol realizat de Marius Rusu privind soluțiile tehnice aplicate în mediul online pentru combaterea știrilor false

Organizația civică Forum Apulum este o inițiativă a unui grup de tineri care își propun să contribuie la îmbunătățirea implicării și educației civice din Alba Iulia.

diana filimon„Vrem să învățăm împreună cu comunitatea din care facem parte ce drepturi avem, cui trebuie să ne adresăm pentru o problemă locală, să facem diferența între instituții și atribuțiile lor și să învățăm cum putem face ca relația dintre cetățean și stat să fie mai transparentă, mai eficientă și mai bună. De asemenea, vom crea proiecte care să contribuie la creșterea nivelului de educație civică, în special a tinerilor, îi vom provoca să își pună întrebări și să fie interesați de mediul în care trăiesc. Cu siguranță nu vom putea schimba tot peste noapte, dar credem că vom putea schimba puțin câte puțin, în fiecare zi, fiecare dintre noi. Ne propunem să vă ținem la curent cu toate proiectele noastre și ne puteți găsi pe site-ul nostru, www.forumapulum.ro.”, a declarat în cadrul conferinței, moderatorul evenimentului, Diana Filimon.

Un clip video cu conferința „Fake News” de la Alba Iulia poate fi vizualizat AICI

 

Banner USR plus
Redacția ProAlba
Despre Redacția ProAlba 22583 Articles
Contact: office@proalba.ro | 0740.430.128

Fii primul care comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată


*