Spitalul Județean de Urgență a intrat în posesia întregului lot de 10 ventilatoare achiziționate de Primăria Alba Iulia. Încă 7 ventilatoare staționare au ajuns pe secția ATI

“Odată cu aceste ultime aparate de ventilație mecanică suntem convinși că am dovedit un gest de sănătate civică. Dincolo de excesul de statistică, de ceea ce credem unii sau alții despre această pandemie, răspunsul primăriei a fost unul normal, prompt și strict în interesul cetățeanului. Suntem una dintre puținele administrații din România care dovedește un ”simptom” al lucrului împlinit. Foarte mulți nu au reușit să livreze către spitale nici jumătate din ce și-au propus, indiferent de sursa de finanțare. Noi, da! Una e să-ți propui, alta să știi cum să faci. A fost nevoie de un moment de mobilizare generală, de solidaritate instituțională dar, azi, spitalul din Alba Iulia, și nu spun vorbe mari, e cu mult peste limitele unei comunități similare din România, atât profesional, cât și ca dotări. Aparatele sunt aici și nu sunt condiționate de pandemie ca regim de utilizare.” a declarat Voicu PAUL, viceprimar cu atribuții de primar.
Prin protocolul semnat cu Spitalul Județean de Urgență Alba Iulia, dreptul de proprietate asupra echipamentelor a fost transferat unității medicale. Primăria Alba Iulia a înregistrat cererea de finanțare nerambursabilă pentru recuperarea integrală a cheltuielilor efectuate cu achiziția ventilatoarelor mecanice de la bugetul Uniunii Europene.
Utilizarea ventilatoarelor achiziționate de Primăria Alba Iulia se poate face inclusiv în zona de pediatrie, având un senzor de debit care permite administrarea de oxigen inclusiv copiilor. Setările performante permit un sistem de ventilație complex, chiar și pentru apnee sau eliberarea căilor respiratorii, cu panou de control de asistență la presiune și circuit reutilizabil. O caracteristică importantă este dată de mobilitatea aparatelor, acestea putând funcționa în regim staționar sau ca echipament mobil, fiind transportabile acolo unde este nevoie. Costul unei unități de ventilație mecanică cu posibilitatea de utilizare în regim portabil a fost de aproximativ 19 000 de euro fără TVA.  Fiecare aparat conține kit-uri cu flux crescut de oxigen și circuite de unică folosință și reutilizabile pentru pacientul copil sau adult.
Redacția ProAlba
Despre Redacția ProAlba 21793 Articles
E-mail: office@proalba.ro Telefon: 0740.430.128

Fii primul care comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată


*