Solie artistică cu Grupul „Skepsis”. Artiștii din Alba Iulia vor susține trei spectacole, la Zilele Cetății de la Oradea

grupul skepsisGrupul „Skepsis” va colora, din nou, evenimentul cu tematică medievală Zilelele Cetăţii Oradea , cu trei spectacole de teatru! Zilele Cetății se doresc a fi, prin definiție, esența festivalelor medievale la nivel local. Programul evenimentului este amplu. Pe lângă trupe medievale, expoziții de armuri, demonstrații de lupte medievale, spectacole de dansuri medievale şi renascentiste şi concerte, evenimentul are o importantă componentă de promovare a meșteșugarilor locali și a artizanatului.

La invitaţia organizatorilor, Primăria Municipiului Oradea, trupa de teatru „Skepsis” din Alba Iulia va fi prezentă şi anul acesta în programul evenimentului. Astfel, artiștii albaiulieni vor purta o veritabilă solie artistică, susţinând în fiecare zi spectacole de stradă şi cu specific medieval, în scopul de a conferi mai multă autenticitate evenimentului.

skepsisVineri, 1 iulie 2016, ora 16.00, în curtea castelului, va fi prezentat spectacolul “Osândirea lui Prometeu”, un spectacol original, cu caracter satiric, pe tema mitului titanului Prometeu, care este judecat acum de către semenii săi pentru îndrăzneala de a fi indrodus o schimbare în ordinea socială.

Sâmbătă, 2 iulie 2016, ora 16.00, în curtea castelului va fi prezentat spectacolul de Comedia dell Arte “Aventurile Căpitanului Spaventi”, un spectacol original prin care publicul se va reîntâlni cu celebrele personaje ale genului – Căpitanul, Doctorul, Isabella, Arlechino – care se vor întrece în a câştiga cât mai multe hohote de râs şi aplauze.

cetatea oradeaDuminică, 3 iulie 2016, ora 16.00, Grupul „Skepsis” va încheia seria de spectacole prezentate în cadrul evenimentului cu spectcolul “Căsătorie cu de-a sila”, în care bătrânul Sganarelle va încerca, încă o dată, să se însoare şi să lupte pentru dreptul său la fericire conjugală.

Cele trei spectacole fac parte din repertoriul trupei de teatru Skepsis, bucurându-se de aprecierea publicului şi fiind prezentate cu succes şi la alte evenimente similare sau festivaluri de teatru naţionale şi internaţionale.

 

 

 

 

 

Redacția ProAlba
Despre Redacția ProAlba 21752 Articles
E-mail: office@proalba.ro Telefon: 0740.430.128

Fii primul care comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată


*