Șoferi din Meteș, Șona, Săliștea și Ighiu, prinși băuți la volan de către poliție. „Sugativele” s-au ales cu dosare penale și au rămas fără permise

POLITIE - RAZIELa data de 13 mai 2016, polițiștii Postului de Poliție Meteș au întocmit dosar de cercetare penală față de un bărbat de 66 de ani, din comună, sub aspectul comiterii infracțiunii de conducere sub influența alcoolului. Polițiștii au stabilit că, în jurul orelor 12.50, bărbatul a condus un autoturism pe raza comunei Meteș, iar la un moment dat a pierdut controlul aspra acestuia și a intrat în coliziune cu gardul unui imobil. Accidentul nu s-a soldat cu victime omeneşti. În urma testării conducătorului auto cu aparatul etilotest, a rezultat valoarea 0,99  mg/l alcool pur în aerul expirat, motiv pentru care a fost condus la spitalul din Alba Iulia unde i-au fost recoltate mostre de sânge, în vederea stabilirii alcoolemiei. Față de acesta, cercetările sunt continuate sub aspectul comiterii infracțiunii de conducere sub influența alcoolului.

La data de 14 mai 2016, în jurul orelor 21.05, poliţiştii Secţiei 6 Poliţie Rurală Jidvei l-au depistat pe B.L.D., de 45 de ani, din comuna Şona, judeţul Alba, în timp ce conducea un autoturism, pe raza comunei, fiind sub influenţa alcoolului. În urma testării conducătorului auto cu aparatul etilotest, a rezultat valoarea de 0.74 mg/l alcool pur în aerul expirat, motiv pentru care a fost condus la spitalul din Blaj unde i-au fost recoltate mostre de sânge, în vederea stabilirii alcoolemiei. Faţă de B.L.D., cercetările sunt continuate sub aspectul comiterii infracțiunii de conducere sub influenţa alcoolului.

La data de 14 mai 2016, în jurul orelor 23.40, poliţiştii Secţiei 2 Poliţie Rurală Vinţu de Jos au intervenit pentru soluţionarea unui eveniment rutier, soldat cu pagube materiale, produs pe DJ 107 C.  G.A., de 56 de ani, din comuna Săliştea, în timp ce conducea un autoturism, pe DJ 107 C, în afara localităţii Tărtăria, într-o curbă a pierdut controlul asupra acestuia şi a ieşit în afara carosabilului. În urma testării conducătorului auto cu aparatul etilotest, a rezultat valoarea de    0,95 mg/litru alcool pur în aerul expirat, motiv pentru care a fost condus la spitalul din Cugir unde i-au fost recoltate mostre de sânge, în vederea stabilirii alcoolemiei. Faţă de G.A., cercetările sunt continuate sub aspectul comiterii infracțiunii de conducere sub influenţa alcoolului.

La data de 15 mai 2016, în jurul orelor 03.55, polițiștii din Alba Iulia l-au depistat pe M.G., de 42 de ani, din comuna Ighiu, în timp ce conducea un autoturism pe B-dul Încoronării din Alba Iulia, fiind sub influenţa alcoolului.  În urma testării conducătorului auto cu aparatul etilotest, a rezultat valoarea de 0,55 mg/l alcool pur în aerul expirat, motiv pentru care a fost condus la spitalul din Alba Iulia unde i-au fost recoltate mostre de sânge, în vederea stabilirii alcoolemiei. Faţă de M.G., cercetările sunt continuate sub aspectul comiterii infracțiunii de conducere sub influenţa alcoolului.

 

 

 

Despre Redacția ProAlba 37278 Articles
Contact: office@proalba.ro | 0740.430.128

Fii primul care comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată


*