Șofer din Șona, prins beat la volan pe o stradă din comună

La data de 12 ianuarie 2021, în jurul orei 09,20, polițiștii Postului de Poliție Șona, în timp ce acționau pe strada Lungă din localitate, au oprit, pentru control, un autoturism condus de un bărbat de 48 de ani, din comuna Șona. În urma testării conducătorului auto cu aparatul etilotest, a rezultat valoarea de 1,17 mg/l alcool pur în aerul expirat, motiv pentru care a fost condus la spital unde i-au fost recoltate mostre de sânge, în vederea stabilirii alcoolemiei. Față de conducătorul auto, cercetările sunt continuate sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducere sub influența alcoolului.

NU CONDUCEŢI SUB INFLUENŢA ALCOOLULUI!

Consumul de alcool reprezintă una din cauzele de conturbare a capacitații de conducere, deși exista tendința de a se subestima rolul său.

Șoferii aflaţi sub influenţa alcoolului comit frecvente încălcări ale normelor de circulaţie, conduc cu viteză excesivă, se angajează în depăşiri neregulamentare sau execută în mod periculos virajele.

Consumul de băuturi alcoolice reduce viteza de reacţie şi precizia mişcărilor şi poate determina scăderea acuităţii vizuale şi auditive.

Legea prevede o pedeapsă cu închisoare de la 1 la 5 ani pentru conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care are o îmbibaţie alcoolică de peste 0,80 g/l alcool pur în sânge. Sub această valoare, fapta constituie contravenţie şi se sancţionează cu amendă şi cu suspendarea exercitării dreptului de a conduce pentru 90 de zile.  

Consumul de alcool constituie un factor de mare risc asupra traficului rutier, influenţând în mare măsură producerea accidentelor de circulaţie!

 

 

Redacția ProAlba
Despre Redacția ProAlba 24678 Articles
Contact: office@proalba.ro | 0740.430.128

Fii primul care comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată


*