Situația adopțiilor în Alba. Precizări de la DGASPC

Unii copii au ochii căprui, alții albaștri; unii sunt blonzi, alții bruneți, unii sunt scunzi, alții mai înalți; unora le place matematica, altora desenul; unii sunt foarte tăcuți, alții foarte gălăgioși. Diferențele nu îi fac mai buni sau mai răi, ci speciali și unici. Toți copiii merită să aibă o familie și o copilărie fericită!
    Copiii trebuie să fie prețuiți pentru ceea ce sunt și ar fi ideal ca fiecare copil să aibă o familie care să îl iubească, să îl respecte, care să îi ofere siguranța și confortul necesar. Unii copii au avut şansa de a se naşte pentru a doua oară prin ADOPŢIE şi au bucuria de a trăi alături de părinţi care ştiu să le dăruiască iubire și să-i facă să se simtă speciali și unici.
    Adopţia este operaţiunea juridică prin care se creează legătura de filiaţie între adoptat şi adoptator, precum şi legături de rudenie între adoptat şi rudele adoptatorului, dar înainte de toate este un proces complex și frumos, în același timp, care schimbă definitiv viața unui copil și a unei familii.
    În cadrul DGASPC Alba activitatea în ceea ce priveşte adopţia se desfăşoară de către Biroul Adopţii şi postadopţii care oferă următoarele servicii:
servicii pentru copil: evidența copilului, evaluare, pregătire, potrivire, monitorizare, informare şi consiliere;
servicii pentru familia potenţial adoptatoare: informare, evaluare, pregătire, monitorizare şi sprijin;
servicii pentru familia biologică: informare şi sprijin, consiliere în vederea exprimării consimţământului la adopţie;
servicii postadopţie: consiliere şi informare, sprijin şi asistenta familiilor adoptatoare şi copiilor adoptaţi, monitorizare postadopţie.
    Biroul Adopții și postadopții are în evidență 17 familii/persoane atestate ca apte să adopte care sunt în așteptarea unui copil, din care 10 familii/persoane au fost atestate în cursul acestui an, alte 8 familii/persoane sunt, în prezent, în diferite faze ale procedurii pentru obținerea atestatului, iar 40 de familii în etapa de monitorizare postadopție.
     În evidența Biroului Adopții și postadopții sunt un număr de 57 de copii pentru care instanța de judecată a emis sentințe civile definitive și irevocabile cu privire la deschiderea procedurii adopției, dintre care 16 au fost emise în perioada ianuarie – iulie 2020.
    De asemenea, în primele 7 luni ale acestui an, instanța de judecată competentă a hotărât încredințarea în vederea adopției pentru un număr de 14 copii, iar pentru un număr de 15 copii a hotărât încuviințarea adopției.
    Media de vârsta a copiilor care sunt adoptaţi în judeţul Alba este de 5 ani, iar durata de aşteptare pentru adopţie este de aproximativ un an, din momentul depunerii cererii pentru atestare a unei familii/persoane potenţial adoptatoare.
    Adopţia reprezintă o șansă la o familie pentru toți copiii a căror reîntoarcere în familia biologică nu este posibilă, iar specialiștii din cadrul Biroului Adopții și postadopții urmăresc integrarea cât mai rapidă în familii, prin procedura adopției, a copiilor declarați ca fiind, din punct de vedere legal, adoptabili. Astfel, chiar dacă au fost impuse o serie de restricții, în perioada stării de urgență și apoi de alertă, cu privire la contactul direct între angajații DGASPC Alba și beneficiarii serviciilor sociale, procedurile de adopție aflate în derulare nu au fost oprite, ele continuând pe canalele de comunicare la distanță. Evaluările sociale și psihologice, activitatea de urmărire a copilului aflat în încredințare în vederea adopției, activitatea de monitorizare postadopție, precum și sesiunile de pregătire a persoanelor/familiilor potențial adoptive în vederea obținerii atestatului s-au derulat la distanță/online prin e-mail, telefon, WhatsApp, Messenger.
Un copil într-un mediu familial aduce împlinire, armonie și iubire, iar rolul de părinte se trăiește cu tot sufletul. A fi părinte este cel mai frumos lucru de pe lumea asta. Și cel mai greu. Și cel mai important.
Biroul adopții și postadopții din cadrul DGASPC Alba poate fi contactat la numerele de telefon: 0258–818 266; 0358-401538, int. 214 sau prin intermediul adresei de poștă electronică: adoptii@protectiasocialaalba.ro.
Redacția ProAlba
Despre Redacția ProAlba 22951 Articles
Contact: office@proalba.ro | 0740.430.128

Fii primul care comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată


*